Salman Khan a fost ținta unui atac armat. Indivizii au tras mai multe focuri de armă în locuința starului de la Bollywood

Author: Diana Bostan
Actualizat: 17 apr 2024, 10:41

Salman Khan a fost ținta unui atac armat

Sursa: Instagram: beingsalmankhan

Salman Khan a fost ținta unui atac armat, după ce mai mulți indivizi au început să tragă în locuința starului de la Bollywood.

Locuința lui Salman Khan a fost atacată cu arme de foc într-un atac organizat de o cunoscută bandă din India. Aceștia au deschis focul asupra casei vedetei de la Bollywood, trăgând mai multe gloanțe.

Salman Khan a fost ținta unui atac armat

Conform informațiilor furnizate în cadrul Newstime, doi atacatori, aflați pe o motocicletă, au trecut în viteză pe lângă casa lui Salman Khan din sectorul Bandra al orașului Mumbai și au deschis focul, trăgând de cinci ori.

După comiterea atacului, cei doi agresori au dispărut rapid de la locul faptei. Întreg momentul a fost surprins de camerele de supraveghere.

Citește și: ,,Felicitări, să fie binecuvântat băiețelul tău”. Iulia Vântur a făcut anunțul în legătură cu sarcina. Partenera lui Salman Khan a împărtășit imaginile pe rețelele sociale

După ce imaginile cu atacul au devenit virale în mediul online, fanii lui Salman Khan s-au strâns în fața reședinței acestuia în semn de respect și solidaritate.

Starul de la Bollywood în vârstă de 59 de ani a ieșit pe balconul locuinței sale pentru a le arăta susținătorilor săi că este bine.

Citește și: Informatii despre pulsul normal in functie de varsta

Polițiștii au adunat deja probe de la fața locului și s-au studiat urmele lăsate de gloanțe în pereții locuinței lui Salman Khan, partenerul Iuliei Vântur. Dată fiind notorietatea actorului de la Bollywood, cazul a fost predat autorităților de elită.

@newstime.kanald2 Cel mai îndrăgit actor indian și iubitul de o decadă al Iuliei Vântur, Salman Khan a fost atacat în casa sa. #newstime #kanald2 #salmankhan #actor #atac #casa #iuliavantur ♬ sunet original- newstime.kanald2

Autoritățile indiene au reținut deja doi suspecți

Conform sursei menționate anterior, Salman Khan a primit mai multe amenințări cu moartea de-a lungul carierei sale. Acesta a intrat în atenția unei bande în anul 1998, după ce a împușcat două antilope la o sesiune de vânătoare, fiind o specie protejată.

Citește și: Iulia Vântur, vizibil deranjată de întrebarea lui Teo Trandafir: „Păreai a face parte din staff-ul lui Salman Khan”. Raspunsul ei nu a intarziat: „Draga mea, ceea ce vezi..”

Conform BBC, luni seara, autoritățile au reușit să captureze și să aresteze doi suspecți în legătură cu evenimentul violent care a avut loc în districtul Kutch din Gujarat. Vicky Gupta, în vârstă de 24 de ani, și Sagar Kumar Palak, de 21 de ani, au fost găsiți în apropierea unui lăcaș de cult, la doar o zi după comiterea faptei. Conform declarațiilor forțelor de ordine, cei doi indivizi au recunoscut că au fost implicați în atacul respectiv, fiind membri ai unei organizații infracționale asociate cu o anumită credință religioasă.

Potrivit informațiilor furnizate de AFP, în 2018, starul de la Bollywood a fost condamnat la o pedeapsă de cinci ani de închisoare pentru uciderea ilegală, în 1998, a unor antilope dintr-o specie protejată. Celebrul actor a fost eliberat ulterior pe cauțiune din închisoarea Jodhpur din statul Rajasthan.

 


Tensiunile cresc la ”Insula de 1 milion”. 19 concurenți au rămas în joc, iar rivalitățile ating cote maxime. Iată ce se va întâmpla în ediția de duminică, 19 mai!