Raed Arafat nu consideră că a greșit la Colectiv. Cum se apără secretarul de stat al MAI în fața acuzațiilor primite: „Dacă noi nu voiam să îi ducem, rămâneau acasă''

Author: Andreea Buinoschi
Actualizat: 24 dec 2023, 03:50

În anul 2015, a avut loc tragedia de la Colectiv, în urma căreia zeci de persoane și-au pierdut viața

Sursa: Captură video

Raed Arafat a fost invitat în emisiunea „40 de întrebări cu Denise Rifai”, unde a răspuns acuzațiilor primite în legătură cu tragedia de la Colectiv, demontând informațiile care au circulat și spunând, clar și răspicat, că nu este vinovat pentru ceea ce s-a întâmplat.

În anul 2015, a avut loc tragedia de la Colectiv, în urma căreia zeci de persoane și-au pierdut viața și sute au fost rănite, iar, la acea vreme, Raed Arafat a fost acuzat că nu a gestionat cum trebuie situația, acționând prea târziu, în timp ce nu toate echipele de intervenție au știut de activarea planului roșu.

Raed Arafat susține că nu este vinovat pentru tragedia care a avut loc la Colectiv

S-a specificat faptul că persoanele rănite au fost scoase din club fie pe brațe, fie cu ajutorul paleților, dar nu pe tărgi, iar persoanele care au intervenit au fost civilii. Mai mult decât atât, s-a spus că nu s-a permis intervenția ambulanțelor private și că Raed Arafat nu a cerut activarea Mecanismului European de Protecție Civilă.

Cu toate că multe dintre persoanele rănite au beneficiat de îngrijiri medicale în străinătate, ministrul Sănătății de la acea vreme a precizat că „spitalele fac față din toate punctele de vedere, inclusiv al resurselor”.

Întrebat dacă a greșit la Colectiv, Arafat a dat un răspuns negativ.

Citește și: Minune după tragedia din clubul Colectiv. Părinții care și-au pierdut singurul fiu în incendiul din 2015 au fost binecuvântați cu o fetiță la doi ani după tragedie

„Nu! Intervenția la un dezastru, la o tragedie ca la Colectiv, nu avea cum să fie, cum au zis niște colegi, asemănătoare unei intervenții la un accident rutier cu trei persoane.

Acolo, a fost o catastrofă de scurtă durată, dar o catastrofă”, a spus Raed Arafat.

Raed Arafat demontează acuzațiile care i se aduc in cazul Colectiv

Raed Arafat a oferit câte un răspuns pentru acuzațiile care i s-au adus, menționând faptul că cei aflați la conducere au făcut tot ceea ce le-a stat în putință pentru a acționa cât mai rapid și cât mai util, iar viteza de acțiune, în unele momente, a ținut de medicii din alte țări.

„Faptul că s-a intervenit, chestia cu firmele private, era total deplasată și era o invenție pe care o găsim în fiecare situație mai grea, apar imediat că nu am folosit privații. Ba i-am folosit, dar nu la locul intervenției, ci să meargă în locul mașinilor de la ambulanță și de la SMURD, la alte cazuri.

Citește și: Ghid complet valori glicemie. Valorile normale ale glicemiei

Oricum, nu sunt multe mașinile lor și au fost trimise la alte cazuri, în casele bolnavilor care, oricum, aveau probleme pe parcurs, pentru că nu s-a oprit totul, doar ca să tratăm situația de la Colectiv. Mai apăreau cazuri de urgență în casele oamenilor și pe străzi și trebuia să trimitem ambulanțe.

Acolo, am folosit privatul. Așa e planul roșu, în București, pentru că am mobilizat tot SMURD-ul și o parte din Serviciul de Ambulanță.

Era clar ca privatul să acopere lipsa acestor mașini, cât poate să acopere.

Mecanismul de Protecție Civilă nu avea datoria de găsire de paturi în spitale. Tot atacul a pornit împotriva noastră în ideea că noi nu am dus imediat pacienții afară. Era imposibil să duci pacienții imediat afară cu avioanele, fără să fie ei acceptați în alte țări.

Noi, când am intrat în legătură cu colegii de la un spital din Belgia, din alte spitale, au cerut să vină ei să aleagă pacienții care merg la ei. Noi am coordonat situația, că, în o situație de dezastru, trebuia să găsim soluții pentru ea, că soluții se impuneau de persoane necunoscătoare. Nu erau soluțiile corecte, dar ele au fost promovate.

Când mi se spune cheamă Protecția Civilă Europeană, Protecția Civilă Europeană nu putea să facă nimic în condițiile de atunci. Când mi se spune de ce nu i-ai dus afară, noi am zis de la început că îi ducem, dar trebuie să ni se solicite medicii care îi tratează și noi să găsim locul acolo și acest lucru a durat două, trei, patru zile până i-am găsit și i-am dus.

Citește și: Monica Pop, dezvaluiri despre Colectiv: "Ceva STRANIU". Ce a facut medicul oftalmolog in noaptea fatidica

Am dus 44 de bolnavi afară. Deci, 44 de bolnavi care, altădată, dacă noi nu voiam să îi ducem, rămâneau acasă și aici putem să intrăm în foarte multe amănunte, să explicăm intervenția, ce s- a întâmplat.

Culmea este că mai multe chestii, care au fost acuzații pe ele, s-au închis deja pe linia intervenției. Pe linia intervenției, la acest moment, toate aspectele au fost închise și așteptăm. Mai e un dosar care, încă, să vedem care o să fie deznodământul, dar încă nu a ajuns în instanță, este doar în analiză”, a mai spus acesta.