Tinerii primesc ajutor pentru plata chiriei! Ce sumă primesc beneficiarii

Autor: Diana Ghita
Actualizat: 15 iul 2025, 23:59

Tinerii care stau în chirie beneficiază de bani de la stat

Sursa: Pexels.com

Marţi, Primăria Sfântu Gheorghe a anunţat că dublează subvenţia acordată tinerilor cu vârste sub 35 de ani pentru plata chiriei. Astfel, aceștia ar urma să beneficieze de 100 de euro în fiecare lună.

Primăria Sfântu Gheorghe a anunțat, pe 15 iulie, că dublează subvenția acordată tinerilor pentru plata chiriei. Aceștia ar urma să beneficieze de 100 de euro lunar. Beneficiarii acestei sume oferite de stat trebuie să aibă sub 35 de ani. 

Ce criterii trebuie să îndeplinească tinerii, pentru a primi subvenția pentru plata chiriei

Față de 25%, procentul acordat anterior tinerilor, acum suma acordată poate acoperi maximum 40% din valoarea chirie i, conform noului regulament aprobat de Consiliul local.

De asemenea, durata minimă a contractului de închiriere înregistrat la ANAF a crescut de la 4 la 6 luni.

„Conform noului regulament aprobat de Consiliul Local, suma maximă acordată se dublează, de la 50 la 100 de euro lunar, iar condiţiile de eligibilitate au fost adaptate pentru a reflecta realităţile pieţei imobiliare şi pentru a sprijini mai eficient tinerii care doresc să devină independenţi”, a precizat Primăria Sfântu Gheorghe, într-un comunicat afișat pe website-ul oficial.

Programul îi vizează pe tinerii cu vârste sub 35 de ani. Pentru a beneficia de banii din partea primăriei, aceștia trebuie să aibă domiciliul sau reşedinţa în Sfântu Gheorghe, să fie absolvenţi de liceu sau şcoală profesională şi să lucreze în municipiu. În plus, pentru a fi eligibili în program, tinerii trebuie să dețină un contract de închiriere valabil, înregistrat la ANAF pe o durată de cel puţin 6 luni.

De asemenea, aceștia nu trebuie să deţină sau să fi deținut în ultimii 5 ani mai mult de jumătate dintr-o locuinţă.

Citește și: Criza locuințelor lovește dur în 2025: De ce chiriașii sunt sacrificați

Citește și: Povestea cutremurătoare a bunicii în vârstă de 84 de ani, abandonată de proprii săi copii! Ce urmează să se întâmple cu ea și cine o să o îngrijească?

Citește si: Mama Andei, tânăra ucisă și incendiată de Emil Gânj, primește amenințări halucinante de pe un cont cu numele criminalului din Mureș. Femeia se teme că va sfârși la fel ca fiica ei: „Îmi e foarte frică”

Citește și: Proprietarii care închiriază locuințele riscă să primească amenzi usturătoare

Ce documente sunt necesare pentru acordarea subvenției pentru plata chiriei

Pentru a se încadra în respectivul program, beneficiarii nu trebuie să fie rude până la gradul IV cu proprietarul şi să nu aibă datorii la bugetul local. Tinerii care nu sunt studenţi trebuie să aibă reşedinţa în Sfântu Gheorghe de minimum 6 luni.

Primăria Sfântu Gheorghe a lansat programul de subvenţionare a chiriei în anul 2021. Acesta vine ca răspuns la dificultăţile semnalate de tineri în ceea ce privește obţinerea unei locuinţe. De la începutul acestui proiect, 66 de tineri au beneficiat de banii oferiți de autoritățile locale. În prezent, sunt active 35 de dosare, iar alte 4 în evaluare.

„Tinerii interesaţi pot depune cererea tip, împreună cu documentele necesare (act de identitate, diplomă de studii, contractul de închiriere, adeverinţă de la locul de muncă sau de la unitatea de învăţământ), la Biroul pentru Tineret al

Primăriei, pe strada Korosi Csoma Sandor nr. 5. Documentele necesare, precum şi formularele actualizate pot fi descărcate de pe site-ul Primăriei”, se mai arată în comunicatul primăriei.