Premierul României, Florin Cîțu, își propune ca România să nu facă nicio mișcare greșită în perioada următoare. Ce angajați și-ar putea pierde funcția dacă nu vor obține rezultatele așteptate și ce anunț a făcut premierul despre concediile acestor români?
In articol:
Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) este principalul obiectiv al României la acest moment, motiv pentru care premierul Florin Cîțu le cere angajaților din ministere care se ocupă de acesta să facă totul cu simț de răspundere, astfel încât planul să fie adoptat de Comisia Europeană.
Florin Cîțu, mesaj important pentru angajații care se ocupă de Planul Național de Redresare și Reziliență
Prin intermediul Planului Național de Redresare și Reziliență (PNRR), România ar urma să primească 29 de miliarde de euro, bani care vor fi folosiți pentru rezolvarea celor mai importante probleme ale țării. Având în vedere că suma este una importantă, premierul Florin Cîțu atrage atenția că este esențial ca România să nu facă niciun pas greșit în următoarea perioadă, astfel încât planul să fie acceptat de reprezentanții Comisiei Europene.
În acest context, premierul României, Florin Cîțu, i-a avertizat pe toți cei care lucrează în ministere și se ocupă de Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) că nu vor putea beneficia de concediu de odihnă până când planul nu va fi finalizat și adoptat de Comisia Europeană. Mai mult decât atât, premierul României a ținut să precizeze că cei care nu își vor îndeplini sarcinile așa cum trebuie vor plăti cu funcția, având în vedere importanța acestui proiect.
”Funcționarii din Administrația publică, trebuie să știți că nu puteți să mergeți în concediu până nu avem acest PNRR aprobat. Este responsabilitatea noastră și a celor ce lucrează la acest proiect să avem cel mai bun PNRR.
Dacă PNRR va fi acceptat de Comisia Europeană, România va primi 29 de miliarde de euro[Sursa foto: unsplash]
Premierul României a menționat că orice observație venită din partea Comisiei Europene trebuie analizată cu mare atenție și trebuie găsite cele mai bune soluții pentru rezolvarea micilor probleme, astfel încât să nu existe niciun risc ca Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) să fie respins în perioada următoare.
Citeste si: Alocațiile vor fi triplate? Florin Cîțu, vești excelente! Când intră măsura în vigoare?