Coroane, flori, liniște și multă durere. Cortegiul a ajuns deja la București, la capela bisericii din Sectorul 2 al Capitalei, iar oamenii au venit să își ia rămas-bun de la doctorița de 37 de ani, notează WOWbiz.
Primele imagini de la capela bisericii din București, unde a fost depusă Ștefania Szabo
Sicriul cu trupul Ștefaniei Szabo a ajuns în această dimineață în București, după ce a fost depus inițial la capela din incinta Spitalului Județean de Urgență Buzău. În Capitală, familia și prietenii s-au adunat deja la căpătâiul doctoriței pentru a-i aduce un ultim omagiu. Aceștia au adus zeci de coroane și flori, semn că tânăra a fost o persoană apreciată și iubită, iar moartea ei va lăsa un gol uriaș în sufletele celor rămași.
Ștefania s-a stins din viață marți, 28 octombrie, în camera de gardă. Medicul efectuase un consult și urma să iasă din tură la ora 8 dimineață, însă a decedat la ora 6 și nu a mai ajuns niciodată acasă. Prietenii și familie se pregătesc acum să o conducă pe ultimul drum.
Ce scrie pe coroanele aduse la căpătâiul doctoriței
La intrarea în biserica din Capitală e doldora de coroane. Pe unele dintre ele scrie: „Condoleanțe! Secția de Cardiologie” și „Condoleanțe! Secția de neurologie”, semn că doctorița a fost iubită de colectivul său.
Ștefania Szabo va fi înmormântată sâmbătă.
„Slujba de înmormântare va avea loc sâmbătă, în jurul orei prânzului, la Biserica Bălăneanu, urmată de înhumarea la Cimitirul Tudor Vladimirescu, din Sectorul 5, Șoseaua Antiaeriană. Dumnezeu să o odihnească în pace și să-i așeze sufletul printre cei drepți”, a scris prietena Ștefaniei, Oana Gheorghiu, pe pagina de Facebook.
 
                                                                 
                                         
                                         
                                         
              
       
                  
               
                  
               
                  
                   
                  
                   
                  
               
                                   
              
       
                  
               
                  
               
                  
               
                  
               
                  
               
                  
               
                                   
              
       
                  
                   
                  
               
                  
               
                  
               
                  
               
                  
               
                                   
                  
               
                  
               
                  
                   
                  
               
                  
                  