George Mihai și Andreea Stravoiu ajung de data aceasta la Dumbrăveni, un loc care își redescoperă farmecul și strălucirea de altădată. Un loc în care fiecare piatră are o poveste și fiecare stradă păstrează ecoul unei lumi dispărute. Dumbrăveni a fost cândva leagănul comunității armene din Transilvania, iar biserica Sfânta Elisabeta, cea mai mare biserică armeană din lume până în secolul XX, stă mărturie unui trecut plin de măreție. Nu departe, castelul Apafi, vechi de peste cinci sute de ani, așteaptă să-i fie redată strălucirea de altădată.
Farmecul Transilvaniei autentice, sâmbătă de la 14:45, la „ROventura”
Pentru iubitorii de natură, Dumbrăveni este o oază de liniște și verdeață, pentru pasionații de istorie, un muzeu în aer liber, și pentru gurmanzi, o adevărată sărbătoare a gusturilor. În mijlocul toamnei, mesele se umplu de bunătăți, de la pâinea coaptă pe vatră, la gulașul la ceaun, porcul la proțap și miresme care amintesc de copilăria la bunici. Oamenii locului știu să se bucure de roadele pământului, să le transforme în prilej de sărbătoare și să le împartă cu oricine le trece pragul.
Nu ratați o nouă ediție „ROventura” pentru a descoperi o nouă destinație turistică cu tradiții și locuri care merită descoperite, sâmbătă, de la 14:45, la Kanal D.
 
                                         
                                         
                                         
                                         
                                         
                                         
              
       
                  
               
                  
               
                  
                   
                  
                   
                  
               
                                   
              
       
                  
               
                  
               
                  
               
                  
               
                  
               
                  
               
                                   
              
       
                  
                   
                  
               
                  
               
                  
               
                  
               
                  
               
                                   
                  
               
                  
               
                  
               
                  
                   
                  
              