În ciuda speculaţiilor de până acum, se pare că şcolile din Mare Britanie vor rămâne închise şi în luna februarie, potrivit lui Boris Johnson.
In articol:
- În Anglia, şcolile s-ar putea redeschide în martie
- Când se redeschid şcolile în România
- Bilanţul deceselor cauzate de COVID în Mare Britanie
Pragul de 100.000 de decese cauzate de Covid-19 a fost depăşit marţi, în Marea Britanie. În acest context, restricţiile au fost prelungite pe tot teritoriul ţării.
Aceste măsuri includ amânarea redeschiderii şcolilor.În Anglia, şcolile s-ar putea redeschide în martie
Şcolile sunt în continuare închise în Marea Britanie. Potrivit declaraţiilor premierul Boris Johnson redeschiderea lor ar fi posibilă din 8 martie, în funcție de evoluţia campaniei de vaccinare.
Boris Johnson a mai menţionat că decizia finală depinde de îndeplinirea obiectivelor de vaccinare. Unităţile de învăţământ vor vi anunţate cu privire la decizie cu două săptămâni înainte. Oficialul de la Londra recunoaşte că această întârziere ar pute fi „frustrantă” pentru elevi, profesori și părinți, potrivit BBC.
Boris Johnson speră ca restricțiile să poată fi relaxate treptat, după redeschiderea școlilor. Întoarcerea elevilor la şcoală va reprezenta, însă, „primul semn de normalitate”. Mai multe informații despre eficiența vaccinurilor în Regatul Unit vor fi disponibile în săptămâna din 22 februarie.
Data țintă de redeschidere a unităţilor de învăţământ este 8 martie.Citeste si: Raed Arafat a făcut anunțul pentru toți elevii! Ce se întâmplă cu școala din 8 FEBRUARIE
Când se redeschid şcolile în România
Ministrul Educaţiei Sorin Cîmpeanu a afirmat că deşi există interes din partea autorităţilor pentru redeschiderea cît mai rapidă a şcolilor, situaţia va depinde de evoluţia epidemiologică din următoarea perioadă.
Bilanţul deceselor cauzate de COVID în Mare Britanie
Marţi, Marea Britanie a devenit prima ţară europeană care a depăşit pragul de 100.000 de decese cauzate de coronavirus, potrivitAFP.
“Îmi pare rău că trebuie să vă spun că astăzi numărul deceselor cauzate de Covid în Marea Britanie a depăşit 100.000. Condoleanţe tuturor celor care au pierdut pe cineva iubit”, a spus premierul Boris Johnson.
Numărul contaminărilor, acesta a ajuns la peste 3,7 milioane, fiind raportate 20.089 de cazuri în ultimele 24 de ore. Conform bilanţului prezentat de Ministerul britanic al Sănătăţii, s-au înregistrat 1.631 de noi decese cauzate de Covid-19 în Marea Britanie, totalul fiind de 100.162 decese.
Citeste si: Mii de români din Marea Britanie trec prin momente cumplite! Este alertă la nivel național
Până în acest moment au fost vaccinate peste 6,8 milioane
de persoane în Regatul Unit.Citeste si: Un nou tip de coronavirus în Marea Britanie. Ce se ştie despre noua tulpină a virusului