Primul lucru pe care trebuie să îl facă o persoană care are simptome de coronavirus. Ministerul Sănătății a anunțat pașii care trebuie urmați

,
primul lucru pe care trebuie sa il faca o persoana cu simptome de coronavirus

Ce trebuie să facă o persoană cu simptome de coronavirus 

[Sursa foto: unsplash]

Ministerul Sănătății a publicat un ghid cu pașii pe care trebuie să îi urmeze o persoană care prezintă simptome de coronavirus. Care este primul lucru pe care trebuie să îl facă o persoană aflată în această situație?


In articol:

În cazul apariției simptomelor de coronavirus, românii trebuie să urmeze mai mulți pași. Este vorba despre un algoritm gândit de autorități pentru a gestiona cât mai bine pandemia de coronavirus, în contextul în care numărul de infectări cu COVID-19 este în continuare în creștere.

Pașii de urmat în cazul apariției simptomelor de coronavirus. Ce trebuie să facă românii?

Ministerul Sănătății a publicat în Monitorul Oficial algoritmul de parcurs al pacientului cu simptomatologie specifică COVID-19. Astfel, pentru a nu mai exista neclarități, autoritățile au făcut o schemă cu pașii ce trebuie respectați de toți cei care prezintă simptome de COVID-19. 

Conform algoritmului, primul lucru pe care trebuie să îl facă o persoană care prezintă simptome ale infecției cu coronavirus este să sune la medicul de familie. Al doilea pas îl reprezintă testarea, care se poate face la medicul de familiei, într-un laborator autorizat, în cadrul farmaciilor, apelând numărul unic de urgență 112 sau prin prezentarea la camera de gardă.

În cazul în care rezultatul testului este pozitiv, atunci pacientul va fi evaluat de medicul de familie sau de medicii specialiști din spitale. 

În continuare, pacienții care în urma examinării nu prezintă un risc ridicat de apariție a complicațiilor, care au simptome medii și ușoare de boală și care nu necesită oxigenoterapie vor fi în continuare monitorizați de medicul de familie. 

Cei care prezintă cel puțin doi factori de risc, dar nu au nevoie de oxigenoterapie și au simptome medii și ușoare vor primi tratament antiviral și vor fi evaluați în centrele de evaluare.

La spital vor ajunge pacienții a căror stare de sănătate prezintă semne de deteriorare, care au simptome grave de COVID-19 și necesită oxigenoterapie, dar și cei care nu prezintă simptome grave, dar prezintă alte afecțiuni care impun asistența spitalicească.

În cazul în care rezultatul testului coroanvirus este negativ, atunci medicul de familie va stabili un diagnostic și va decide ce tratament ar trebui să urmeze pacientul care prezintă simptome de răceală. 

pasi persoana cu simptome coronavirus

Algoritmul de parcurs al pacientului cu simptomatologie specifică de COVID-19

[Sursa foto: captură Ordinul nr. 1.513/2020)]

Această schemă face parte dintr-un plan prin care este explicată modalitatea de aplicare a măsurilor în domeniul sănătății publice în situații de risc epidemiologic de infectare cu virusul SARS-CoV-2 de către unitățile sanitare, de către serviciile de ambulanță județene și Serviciul de Ambulanță București-Ilfov, precum și de medicii de familie. 

Autoritățile sunt în alertă după ce numărul de infectări cu coronavirus a crescut în ultimele zile. Pe 11 ianuarie 2022 au fost raportate 8,861 de cazuri noi de coronavirus și 43 de decese. În acest context, autoritățile atrag atenția că este nevoie de respectarea regulilor, astfel că românii sunt îndemnați să se vaccineze în număr cât mai mare și să poarte masca de protecție de tip FFP2 sau medicală.

Citeste si: Se schimbă regulile pentru salariații care au avut COVID-19. După cât timp se pot întoarce la muncă. Ordinul Ministerului Sănătății a intrat în vigoare duminică

pasi de urmat persoana simptome coronavirus 2022

Numărul cazurilor noi de coronavirus este în creștere în România

[Sursa foto: unsplash]

După cât timp poate fi declarată vindecată o persoană depistată pozitiv cu coronavirus?

Ministerul Sănătății a schimbat regulile și a anunțat că o persoană testată pozitiv cu COVID-19 poate fi declarată vindecată în termen de 10 zile de la confirmarea diagnosticului pentru persoanele nevaccinate și 7 zile pentru persoanele vaccinate. Pacientul va fi declarat vindecat doar pe baza monitorizării făcute de medicul de familie. Ulterior, acesta va transmite statutul de vindecat prin scrisoare medicală direcției de sănătate publică județene/a municipiului București, iar ulterior, datele vor fi introduse în platforma Corona Forms în decurs de 24 de ore de la primirea scrisorii.  

O persoană declarată vindecată și care nu este vaccinată anti-Covid-19 se poate întoarce la muncă la 10 zile de la data recoltării primului test pozitiv, în timp ce pentru persoanele vaccinate trebuie să treacă 7 zile de la data
recoltării primului test pozitiv. 

Citeste si: Amenzi de până la 2.500 de lei pentru cei care poartă mască textilă. Lucian Bode: ”E ca și cum n-ar avea una”

 

Citește-ne pe

Citește și:

Pedofil filmat în Oradea, în timp ce molestează o fetiţă. Unde l-au prins poliţiştii VIDEO

Școlile care de luni vor trece la cursuri online. Ministrul Educației, anunț important pentru toți elevii

Accident teribil în Bacău. Sunt doi morți și doi răniți după ce un tir a lovit o autoutilitară

Avocado, darul lui Dumnezeu pentru femei

Vaccinarea contra Covid la copiii între 5 și 11 ani: Ajung primele doze! Când vor începe vaccinările

Partenerii nostri:

Clipul zilei pe KANALD.RO:
Cookies