Premiul Nobel pentru Pace 2022 a fost câștigat de Ales Bialiatski, un activist din Belarus

,
Ales Bialiatski a câștigat Premiul Nobel pentru Pace 2022! Volodimir Zelenski a pierdut

Ales Bialiatski a câștigat Premiul Nobel pentru Pace 2022! 

[Sursa foto: Twitter The Nobel Prize]

Premiul Nobel pentru Pace 2022 a fost primit de activistul din Belarus Ales Bialiatski. Volodimir Zelenski, Greta Thunberg și Papa Francis au fost si ei nominalizati.

UPDATE: Ales Bialiatski este câștigătorul Premiului Nobel pentru Pace 2022. Activistul vine din Belarus.

„Laureații Premiului pentru Pace reprezintă societatea civilă din țările lor de origine.

Aceștia au promovat timp de mulți ani dreptul de a critica puterea și de a proteja drepturile fundamentale ale cetățenilor”, a declarat Comitetul Nobel norvegian.

„Au depus un efort remarcabil pentru a documenta crimele de război, abuzurile privind drepturile omului și abuzurile de putere. Împreună, ei demonstrează importanța societății civile pentru pace și democrație”.

Știrea inițială:

Astăzi, 7 octombrie 2022, urmează să fie anunțat câștigătorul Premiului Nobel pentru Pace 2022 la Oslo, în Norvegia.

Concurează 343 de nominalizați, dintre care 251 sunt persoane, iar 92 sunt organizații, pentru premiul de anul acesta, relatează Institutul Nobel. Lista completă nu este încă accesibilă publicului, astfel că va fi lansată abia după 50 de ani.

Volodimir Zelenski, printre nominalizații favoriți la Premiul Nobel pentru Pace 2022

Volodimir Zelenski, printre nominalizații favoriți la Premiul Nobel pentru Pace 2022

Volodimir Zelenski, printre nominalizații favoriți la Premiul Nobel pentru Pace 2022

[Sursa foto: Twitter Vasyl Krylych]

Anul trecut, Premiul Nobel pentru Pace a fost câștigat de jurnalista filipino-americană Maria Ressa şi jurnalistul rus Dmitri Andreyevich Muratov „pentru eforturile lor de a proteja libertatea de exprimare”.

Premiul din acest an va fi dat pe fondul războiului Rusiei împotriva Ucrainei, care a ajuns la a opta lună și continuă, dar şi pe fondul celui de-al treilea an al pandemiei de COVID-19.

Citeste si: Vladimir Putin poate dicta sfârșitul omenirii. „Cei ce mor pentru patrie în război nuclear ajung direct in Rai. Ceilalți vor muri ca niște gândaci!„

Conform presei internaţionale, printre nominalizații favoriţi din acest an se numără activista suedeză Greta Thunberg, preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, opozantul rus Alexeki Navalnîi, Papa Francisc, opozanta belarusă Svetlana Ţihanuskaia sau Organizaţia Mondială a Sănătăţii.

Premiul Nobel pentru Pace valorează zece milioane de coroane suedeze, respectiv aproape 1,1 milioane de euro, iar suma va fi împărțită dacă există mai mulți câștigători ai unui premiu. 

Anunțul câștigătorului premiului Nobel poate fi urmărit live chiar  AICI.

Ce este Premiul Nobel și de ce se acordă anual

Premiile Nobel sunt acordate în domeniile fizicii, chimiei, fiziologiei sau medicinei, literaturii și păcii. Alfred Nobel a caracterizat premiul pentru pace ca fiind „acordat persoanei care a făcut cel mai mult sau cel mai bine pentru a promova prietenia între națiuni, abolirea sau reducerea armatelor permanente, precum și înființarea și promovarea congreselor de pace”.

Citeste si: Cine finanțează Premiile Nobel. Câștigătorii primesc câte 10 milioane de coroane suedeze

În 1968, Sveriges Riksbank, banca centrală a Suediei, a finanțat înființarea Premiului în științe economice în memoria lui Alfred Nobel, care va fi administrat tot de Fundația Nobel. Premiile Nobel sunt considerate, în general, cele mai prestigioase premii disponibile în domeniile respective.

 

Citește-ne pe

Citește și:

România, printre ţările care ar fi afectate de norul radioactiv în caz de accident la centrala nucleară Zaporojie

Câți bani în plus primesc pensionarii din 2023! Șeful Casei Naționale de Pensii a calculat cu cât vor crește pensiile românilor

Marcel Ciolacu s-a enervat când a fost întrebat de excursia în Dubai: Viața mea personală mă privește!

Câți bani în plus primesc pensionarii din 2023! Șeful Casei Naționale de Pensii a calculat cu cât vor crește pensiile românilor

Câți ani împlinește Vladimir Putin astăzi. Cum a ajuns președintele Rusiei unul dintre cei mai controversați lideri ai lumii

Partenerii nostri:

Clipul zilei pe KANALD.RO:
Cookies