Reprezentanții companiei Pfizer au anunţat că au decoperit versiuni contrafăcute ale vaccinului anti-Covid, în Mexic şi Polonia. Dozele de vaccin erau vândute cu 1.000 de dolari fiecare.
Doze de vaccin Pfizer contrafăcute, descoperite în Polonia
Versiuni contrafăcute ale vaccinului Pfizer au început să apară pe piață, datorită anonimității oferită de comerţul electronic. Reprezentanţii companiei au declarat pentru Wall Street Journal că lucrează cu autorităţile din domeniu pentru a stopa ameninţări aduse de dispribuirea acestor seruri false.
Încă de la începutul pandemiei s-a speculat cî cererea mare de vaccinuri anti-Covid ar putea duce la apariţia de seruri falsificate.
Jurnaliștii de la Wall Street Journal au menționat că cel puţin 80 persoane au primit vaccinuri false de la o clinică din Mexic, vândute cu 1.000 de dolari fiecare. Flacoanele erau depozitate în lăzi frigorifice portabile și aveau înscrise numere de lot diferite de cele trimise în ţară, dar şi o dată de expirare greşită, a spus Dr.
În Polonia, autorităţile au descoperit flacoane cu tratament anti-rid ca fuseseră reetichetate ca vaccin Pfizer, în apartamentul unui bărbat.
Din fericire, nicio persoană nu a fost vaccinată cu acest ser contrafăcut, în Polonia.
Vaccinarea cu serul Pfizer s-ar putea face în 3 doze
Directorul general Pfizer, Albert Bourla, a declarat că cei imunuzați cu acest vaccin vor avea nevoie, cel mai probabil nevoie de o a treia doză. Acest ultim rapel ar urma să fie administrat în termen de 12 luni de la vaccinarea completă.
Citește și: Greutate si inaltime copii in functie de varsta
Bourla a mai declarat că există posibilitatea ca oamenii să fie nevoiți să se vaccineze anual de acum înainte, împotriva Coronavirusului.
Directorul companiei Pfizer a precizat că vaccinurile esențiale pentru lupta împotriva noilor variante de coronavirus.
„Este extrem de important să suprimăm grupul de persoane care pot fi susceptibile la virus”, a declarat Bourla, potrivit CNBC .
Încă nu s-a determinat cu exactitate cât durează protecția împotriva virusului după ce o persoană a fost complet imunizată. Reprezentanții Pfizer au declarat la începutul acestei luni că vaccinul are o eficiență de peste 95% până la șase luni după efectuarea celei de-a doua doze.
Studiul celor de la Pfizer a inclus cel puțin 12.000 de participanți vaccinați, însă oamenii de știință spun că mai sunt necesare analize și studii pentru a determina dacă protecția durează și după cele șase luni.
„Avem în vedere mai multe etape pentru a acționa decisiv și pentru a fi pregătiți în cazul în care noua tulpină devine rezistentă în fața protecției oferite de vaccin”, a afirmat, Albert Bourla, CEO-ul Pfizer, conform Digi24 .
Citeste si: Vaccinarea cu Pfizer se va face cu trei doze? Ce au declarat reprezentanții companiei