Tatăl Mădălinei Manole a fost depistat pozitiv cu coronavirus, iar din primele informații se pare că starea de sănătate a acestuia nu este tocmai bună. În prezent, tatăl regretatei artiste se află internat la spital.
Tatăl Mădălinei Manole are coronavirus și este în stare gravă la spital
Potrivit informațiilor apărute în această dimineață, tatăl Mădălinei Manole ar fi fost depistat pozitiv cu coronavirus în urmă cu mai multe zile, însă se pare că starea acestuia de sănătate s-ar fi înrăutățit recent. Astfel, în această dimineață, Ion Manole ar fi fost internat la Spitalul Judeţean de Urgenţă Ploiești, starea acestuia de sănătate fiind una destul de gravă, potrivit antena3.ro.
Se pare că, deși starea de sănătate a tatălui Mădălinei Manole este una delicată și ar avea nevoie să fie internat pe secția de terapie intensivă (ATI), în spitalul în care a ajuns, cel din Ploiești, toate paturile de la ATI sunt ocupate. Medicii ar fi vrut să îl trasfere la Spitalul din Focşani, însă se pare că familia lui Ion Manole nu ar fi fost de acord, având în vedere că starea acestuia este una delicată, are o vârstă înaintată, iar spitalul se află la o distanță considerabilă.
În plus, familia este de părere că unitatea medicală din Focșani nu este atât de bine dotată pentru a îngriji pacienții bolnavi de coronavirus, motiv pentru care au preferat ca acesta să rămână în continuare la Ploiești.Citește si: Urlete de durere la înmormântarea lui Cristian, tânărul luat de viitură în Italia! Imagini copleșitoare
Deși în prezent starea lui Ion Manole este una stabilă, se pare că acesta are nevoie urgentă de un ventilator mecanic care să îl ajute să respire mai bine.
De-a lungul timpului, tatăl Mădălinei Manole a trecut prin mai multe traume, cea mai importantă fiind pierdea fiicei lui.
De atunci, familia regretatei artiste a pornit un adevărat război împotriva fostului ei soț, acesta fiind văzut drept responsabil de disparția prematură a cântăreței.Citeste si: Ţara din Europa care înregistrează o creştere majoră a cazurilor de coronavirus