În orașul Alcira, din Valencia, Spania, o fetiță de 6 ani s-a stins din viață iar alta, în vârstă de 4 ani, se luptă pentru viața ei, după ce ambele au fost tratate în același cabinet stomatologic. Incidentul a determinat închiderea clinicii și declanșarea unei investigații complexe, anchetatorii analizând inclusiv posibilitatea ca problemele să fi fost cauzate de un lot de anestezic neconform, potrivit News.ro.
Ce declarații a făcut proprietara cabinetului, după ce o fetiță și-a pierdut viața și alta a ajuns la spital, în urma tratamentelor dentare
Conform relatărilor din presa locală, cele două copile au ajuns de urgență la spitalul din Alcira pe data de 20 noiembrie, precizează publicația 20 Minutos. Fetița de 4 ani prezenta letargie, febră și stare generală proastă, în timp ce copila de 6 ani se afla în stop cardiorespirator în momentul internării.
Ambele paciente fuseseră tratate în aceeași zi în același cabinet stomatologic, fapt ce a ridicat suspiciuni și a dus la suspendarea activității clinicii pe durata anchetei.
Proprietara a susținut că micuța care și-a pierdut viața nu ar fi prezentat niciun semn îngrijorător atunci când a plecat din cabinet și că autoritățile investighează ipoteza unui „lot de anestezic defectuos”.
Publicația El Caso notează însă că respectiva clinică nu era autorizată să administreze un astfel de produs prin injectare intravenoasă.Fetița de 6 ani și-a pierdut viața după ce i s-a scos un dinte de lapte
Șefa centrului a mai precizat că fetei i s-au efectuat manevre stomatologice obișnuite, care au constat în extracția unui dinte de lapte și obturarea unor carii, și că i-a fost administrat un sedativ pentru a o „liniști”.
Cazul readuce în atenție cazul Sarei, o fetiță de doar 2 ani care s-a stins în urma unei intervenții dentare cu sedare într-o clinică privată din București.
În timpul procedurii, micuța a suferit un stop cardio-respirator, iar medicii nu au reușit să o resusciteze. Primele date ale autopsiei au arătat că suferea de afecțiuni cronice care, din punct de vedere medical, ar fi trebuit să excludă administrarea anesteziei. În plus, activitatea clinicii dentare a fost ulterior suspendată, după ce autoritățile au descoperit că funcționa fără autorizație sanitară și fusese deja sancționată anterior pentru nereguli legate de sterilizarea instrumentarului.