Primele spectacole în România, după perioada de pandemie! Ce evenimente pilot cu public a anunțat Ministerul Culturii

,
spectacole pilot cu public
Ministrul Culturii a anuntat 4 spectacole cu public, in aceasta luna, in Bucuresti si Cluj-Napoca

Ministerul Culturii a anunţat primele patru evenimente care se vor desfășura cu public. Aceştia vor avea loc în perioada 14 – 16 mai, în București și Cluj.


In articol:

Relaxarea treptată a restricțiilor va readuce evenimentele culturale în viața romțnilor. Ministerul Culturii a anunțat deja patru evenimente pilot cu public care se vor desfășura în perioada 14-16 mai. Spectacolele vor implica public atât în interior, cât şi în exterior.

Condiţiile de participare urmează să fie aprobate de Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă (CNSU), conform  Agerpres.

Ministerul Culturii a anunțat patru evenimente-pilot, cu public

Reprezentanții Ministerului Culturii au anunțat printr-un comnunicat de presă, patru evenimente pilot care vor avea loc în această lună în Clu-Napoca și București.  Spectacolele vor avea loc în interior la Opera Naţională Bucureşti (ONB), la Teatrul Naţional Bucureşti şi la Opera Naţională Română Cluj-Napoca iar în exterior. Calendarul evenimentelor culturale din această lună este:

14 mai, intervalul 19:00-21:00, „Libera Musica”, eveniment organizat în interior, număr participanţi: aproximativ 700; organizator: Opera Naţională Bucureşti;

15 mai, intervalul 19:00-21:00, „Dineu cu proşti” de Francis Veber, eveniment organizat în interior, număr participanţi: aproximativ 800; organizator: Teatrul Naţional Bucureşti;

15 mai, intervalul 19:00-21:00, „Faust” de Charles Gounod, eveniment organizat în interior, număr participanţi: aproximativ 800; organizator: Opera Naţională Română Cluj-Napoca;

16 mai, intervalul 19:00-21:00, „Libera Musica”, eveniment organizat în exterior, număr participanţi:

aproximativ 1.000; organizator: Opera Naţională Bucureşti.

Accesul la aceste evenimente, în interior, va fi permis doar persoanelor imunizate în urma vaccinării.

În ceea ce privește spectacolele în exterior, va fi permisă și participarea celor care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi şi a 90-a zi ulterioară confirmării infectării cu noul Coronavirus sau care prezintă rezultatul unui test RT-PCR efectuat cu cel mult 72 de ore înainte de eveniment sau rezultatul unui test antigen rapid nu mai vechi de 24 de ore.

Intrarea la evenimente va fi posibilă pe baza cărţii de identitate, cu verificarea informaţiilor prin intermediul unei aplicații, dezvoltată de Serviciul de Telecomunicaţii Speciale.

Citeste si: Relaxarea restricțiilor a început deja în Europa! Ce țări sunt cu un pas mai aproape de normalitate?

Ce a declarat ministrul Culturii

„Sunt încântat de faptul că cele trei instituţii de spectacole din subordinea Ministerului Culturii au răspuns invitaţiei noastre de a organiza aceste evenimente-pilot, care vor fi un punct de plecare pentru stabilirea normelor de redeschidere a activităţii cu publicul în sectoarele cultural-creative.

A fost un drum anevoios, dar iată că facem primul pas spre revenirea la normalitatea aşa cum o ştiam înainte de pandemie. Participanţii trebuie să ştie însă că vor fi monitorizaţi timp de 14 zile pentru a vedea dacă se va înregistra vreun caz de îmbolnăvire sau ne vom bucura de o incidenţă zero, aşa cum s-a întâmplat şi în alte programe-pilot desfăşurate în alte ţări.

Totodată, doresc să mulţumesc tuturor partenerilor de dialog şi instituţionali care sunt alături de noi pentru a putea implementa eficient cele patru evenimente programate”, a declarat ministrul Culturii, Bogdan Gheorghiu, citat de  digi24.ro.

Propunerile de evenimente-pilot, coordonate de Ministerul Culturii împreună cu instituţiile din subordine, beneficiază de sprijinul Ministerului Sănătăţii, al Direcţiilor de Sănătate Publică Bucureşti şi Cluj, al Institutului Naţional de Sănătate Publică, al Serviciului de Telecomunicaţii Speciale şi al Instituţiei Prefectului din Bucureşti şi Cluj. Un rol important în dezvoltarea evenimentelor-pilot l-au avut conf. univ. dr. Victor Costache şi coordonatorul ştiinţific al evenimentelor, prof. dr. Cristian Oancea.

Citeste si: 5000 de persoane au participat la un concert în plină pandemie de coronavirus. Ce s-a întâmplat la o lună de la eveniment?

Biletele pentru participarea la evenimente vor putea fi achiziţionate începând de marţi, de pe platformele online ale celor trei instituţii din București și Cluj-Napoca.

Citeste si: Când vor avea loc Untold și Neversea? Florin Cîțu a făcut anunțul mult așteptat de tineri

 

Citește-ne pe
Citește și:

Când vor fi relaxate restricțiile din nou în București? Prefectul Capitalei, cea mai bună veste: „Convocăm comitetul...”

Nelu Tătaru avertizează: 'Avem o lună octombrie grea, nu suntem în vârful valului 4'. Ce spune despre un lockdown pentru două săptămâni

Dezastru pentru Dan Bittman! S-a aflat motivul real pentru care este împotriva restricțiilor și a vaccinării. Informația care îl distruge

Valeriu Gheorghiță a făcut anunțul așteptat de toți românii: „România ia în calcul...” Vești bune pentru o mulțime de persoane!

Florin Cîțu, anunț de ultimă oră: „Starea de alertă va fi prelungită!” Ce se întâmplă cu restricțiile?

Partenerii nostri:

Clipul zilei pe KANALD.RO:
Cookies