Cu o carieră muzicală de peste trei decenii, Ozana Barabancea a păstrat o anumită discreție și decență în ceea ce privește viața personală. Trecând printr-un divorț în urmă cu două decenii, artista a dezvăluit dacă există un bărbat special în viața ei, dar și ce își reproșează din căsnicia cu Sorin Terinte.
Ozana Barabancea a vorbit despre posibilitatea de a se recăsători
Ozana Barabancea și pianistul Sorin Terinte au divorțat în anul 2004, iar de atunci mezzo-soprana și-a dedicat viața carierei și creșterii celor doi copii. Artista a păstrat o anumită discreție în ceea ce privește viața personală, iar în cei 20 de ani de la divorț, niciun bărbat nu a reușit s-o convingă să spună ”DA” pentru a doua oară.
Întrebată de Denise Rifai dacă s-ar mărita pentru a doua oară, Ozana Barabancea nu a ezitat și a dezvăluit că i-ar fi destul de greu să se recăsătorească. Artista a mărturisit că are anumite tabieturi și obișnuințe pe care nu și-ar dori să le încalce.
Cu toate acestea, mezzo-soprana și-ar dori pe cineva cu care să petreacă timpul și cu care să călătorească. Întrebată dacă există un bărbat în viața ei, artista a mărturisit că este singură în acest moment.Citește și: Ce sa puneti in geanta de maternitate? Elemente esentiale pentru momentul nasterii
Citește și: Ce categorie de femei va beneficia de un al 13-lea venit? Unele vor beneficia și de prime de Crăciun!
„Măritat e prea mult spus, deși sunt adepta unei relații cu binecuvântarea preotului. E greu pentru că m-am obișnuit și am niște tabieturi și am niște obișnuințe. Cred că mi-ar fi greu să mă căsătoresc cu cineva, dar aș vrea să am un prieten cu care să vorbesc, cu care să călătoresc, dar cam atât.”, a dezvăluit Ozana Barabancea, la ”40 de întrebări cu Denise Rifai”.
Ce își reproșează artista din căsnicia cu Sorin Terinte
Ozana Barabancea și Sorin Terinte au decis să încheie căsătoria lor în 2004, după ce vedeta nu ar mai fi tolerat infidelitățile soțului. Cei doi au împreună o fată și un băiat, de care sunt extrem de mândri, și, pentru binele copiilor, au reușit să mențină o relație respectuoasă și cordială.
Întrebată de Denise Rifai dacă a fost o soție bună, Ozana Barabancea a mărturisit că nu a avut răbdare în căsnicia anterioară, fiind de părere că o soție bună ar trebui să aibă răbdare cu soțul ei.
„Privind în spate...v-am spus că este examenul pe care l-am picat, nu am avut răbdare. Cred că o soție trebuie să aibă răbdare cu soțul ei, deci prin tranzitivitate...cred că aș fi putut să fiu o soție mai bună. Poate ar fi meritat să fiu o soție mai bună.”, a mai spus vedeta.