OMS susține că numărul cazurilor de COVID-19 va crește în această vară. În România, numărul infectărilor a ajuns la 4.000

Author: Andreea Buinoschi

OMS susține că numărul cazurilor de COVID-19 va crește în această vară

Sursa: Istock

OMS a tras un semnal de alarmă în legătură cu numărul cazurilor de COVID-19. Organizația Mondială a Sănătății susține că numărul infectărilor va crește foarte mult în această vară, motiv pentru care cere ca situația să fie monitorizată cu atenție.

OMS susține că, în Europa, numărul cazurilor de COVID-19 va crește într-un mod alarmant, motiv pentru care situația ar trebui să fie monitorizată cu atenție.

În ultima lună, relatează romaniatv.net, numărul de infectări a ajuns să fie de trei ori mai mare. OMS susține că numărul de infectări cu COVID-19 a reînceput să crească din cauza faptului că restricțiile au fost ridicate.

„Sperăm că programele importante de vaccinare pe care majoritatea statelor membre le au în vigoare, dar şi infectările anterioare vor însemna că vom evita cele mai grave consecinţe pe care le-am văzut mai devreme în pandemie.

Cu toate acestea, recomandările noastre rămân în vigoare.

Citeste si: Certificatul COVID-19, prelungit cu încă un an. Până la ce dată va mai fi folosit certificatul verde COVID-19 în UE

Trebuie să continuăm să urmărim virusul, pentru că, dacă nu facem acest lucru, devenim din ce în ce mai orbi la modurile de transmitere şi la evoluţia (lui)”, a transmis Hans Kluge, director regional al OMS pentru Europa, conform agerpres.ro,

relatează romaniatv.net.

OMS trage un semnal de alarmă cu privire la infectările cu COVID-19

„Pe măsură ce ţările din Europa au ridicat măsurile sociale care erau în vigoare, virusul va circula la niveluri ridicate în timpul verii. Virusul nu dispare doar pentru că ţările încetează să-l monitorizeze. El continuă să contamineze, continuă să se modifice şi încă ucide.

Imunitatea ridicată a populaţiei şi alegerile făcute pentru a reduce riscul pentru persoanele vârstnice vor fi cheia pentru prevenirea unei mortalităţi suplimentare în această vară”, a mai spus Hans Kluge.

Conform datelor care au fost puse la dispoziție de către OMS, în această săptămână, în aproximativ 50 de țări care fac parte din OMS Europa, numărul cazurilor a ajuns la aproximativ 500.000 de pe zi. La finalul lunii mai, numărul infectărilor era de 150.000.

În România, numărul de infectări a ajuns la 4.000

Adrian Marinescu susține că numărul cazurilor în Romînia este de 20 de ori mai mare în doar o săptămână, ajungându-se la 4.000.

„Putem să discutăm despre un val 6, doar că vorbim de un val care vine în etapa de conviețuire.

Motivul incredibil pentru care un tânăr de doar 20 de ani vrea să-și pună capăt zilelor prin sinucidere asistată

La începutul anului 2022 spuneam că etapa pe care o avem în pandemie, pentru că pandemia nu s-a încheiat, este etapa în care conviețuim. Și spuneam și atunci că vor fi posibile creșteri și că numărul de infecții nu înseamnă neapărat o presiune la nivelul spitalelor.

Citeste si: Valul 6 revine. Adrian Marinescu anunță creșterea numărului de infectări cu COVID-19

Există un trend care este peste tot în Europa și nu numai. De fapt, noi trebuie să gândim așa… Partea prudentă se referă la faptul că oamenii care, din păcate, sunt în vârstă, au boli cronice, se pot infecta și pot într-o oarecare măsură să facă și forme severe. Ceea ce discutăm despre vaccinare, discutăm despre lucrurile pe care le putem face. Nu vorbim despre măsuri restrictive, vorbim despre o prudență pe care trebuie să o avem mai mult poate decât în lunile trecute când era o situație mai bună”, a declarat acesta, potrivit romaniatv.net.

 


Cookies