Un avion cu turiști s-a prăbușit, marți dimineață, în Kenya. Zborul avea ca destinație Rezervația Națională Maasai Mara. După tragedia aviatică, autoritățile africane se tem că toți cei 12 pasageri aflați la bord nu au supraviețuit impactului, potrivit CNN.
Ce anunț au făcut autoritățile, după incidentul aviatic din Kenya
Momentan, pasagerii aparatului de zbor sunt daţi dispăruţi. Incidentul aviatic din Kenya a avut loc într-o zonă deluroasă și împădurită, la circa 40 de kilometri (25 de mile) de pista de aterizare Diani, potrivit anunțului făcut de autorități.
Stephen Orinde, comisarul comitatului Kwale, a declarat pentru Associated Press că pasagerii avionului prăbușit în Kenya erau „toți turiști străini”. Naționalitățile oamenilor aflați la bordul aeronavei de tip Cessna Caravan urmează să fie confirmate.
Tragedia aviatică s-a produs la câteva minute după decolarea avionului. Ulterior, aeronava a început să ardă, până când s-a transformat într-o epavă carbonizată, potrivit oficialilor, citați de sura menționată mai sus.
După ce Autoritatea Aviației Civile din Kenya a confirmat că 12 pasageri se aflau în avion în momentul incidentului, acum încearcă să stabilească din ce cauză s-a produs tragedia aviatică.
Martorii incidentului aviatic din Kenya fac mărturii tulburătoare
În momentul în care avionul cu turiști s-a prăbușit, oamenii din zonă au mărturisit că au auzit o bubuitură puternică, iar în momentul în care au ajuns la fața locului, au descoperit părți din trupurile neînsuflețite ale pasagerilor.
După acest tragic eveniment, compania aeriană Mombasa Air Safari a confirmat faptul că se află în colaborare cu organismul aviației civile.
Rezervația Națională Maasai Mara, către care se îndrepta aeronava cu pricina, este o destinație turistică populară în Africa.
Aceasta găzduiește migrația anuală a gnuilor din Serengeti, Tanzania.