COVID-19 curmă viața românilor nevaccinați, în timp ce numărul cazurilor a început să crească iar

Author: Andreea Buinoschi

COVID-19 curmă viața românilor nevaccinați, în timp ce numărul cazurilor a început să crească iar

Sursa: Unsplash

Deși, odată cu ridicarea restricțiilor din această primăvară, toți am crezut că pandemia a ajuns la final, adevărul se pare că este altul. În România, numărul persoanelor infectate cu COVID-19 a crescut, iar cele mai multe decese se înregistrează în rândul persoanelor nevaccinate.

Săptămâna trecută, numărul persoanelor infectate cu COVID-19 a ajuns la 3.974

de la 2.609 cât s-au înregistrat în urmă cu două săptămâni.

Conform datelor puse la dispoziție de către Ministerul Sănătății, 547 de cazuri erau reinfectări, iar 638 de persoane sunt internate în spital cu virusul COVID-19. 41 dintre aceștia sunt nevaccinați.

Prof.dr. Emilian Popovici susține că din ce în ce mai multe persoane nevaccinate împotriva COVID-19  ajung la ATI

„Am observat şi că în ţările în care există o creştere importantă a numărului de cazuri nu se modifică măsurile, atâta timp cât numărul de cazuri din ATI şi decesele consecutive acestora nu înregistrează creşteri. Ceea ce se întâmplă este cauzat de circulaţia variantei Delta şi a celor trei subvariante Omicron: BA 2; BA 4 şi BA 5.

Şi, pe cale de consecinţă, şi numărul cel mai important de decese este evidenţiat tot la persoanele nevaccinate, ceea ce arată că vaccinurile sunt, în continuare, protective faţă de formele grave.

Totodată, am mai observat că există un număr de reinfecţii şi asta iarăşi este în acord cu faptul că variantele BA 4 şi BA 5 evită o parte dintre anticorpii postinfecţioşi”, a spus acesta, conform adevarul.ro.

Citeste si: COVID-19 revine. Alexandru Rafila spune că numărul cazurilor a început să crească din nou și nici vaccinul nu poate opri transmiterea virusului

Marius Geantă susține că numărul infectaților este mult mai mare

Marius Geantă, președintele Centrului pentru Inovație în Medicină InoMed, susține că numărul infectaților este, de fapt, mult mai mare, dar, din cauza faptului că testele nu se mai fac „nici măcar ca triaj”, nimeni nu are de unde să știe acest lucru,

„Nu le mai colectează şi nici nu le mai dă mai departe începând cu 20 iunie. Deci, au închis şi ei cu pandemia. Întrebarea este cum mai putem vorbi despre rolul datelor şi digitalizare în condiţiile în care ECDC spune că renunţă la colectarea de date din statele membre şi la raportarea cazurilor. Ce surse de date mai putem avea şi cu atât mai puţin date relevante la nivel european, pentru că vorbim încă despre o pandemie, nu despre o situaţie care afectează un cartier sau două?

Bilanț coronavirus săptămânal. Ce s-a întâmplat cu numărul infectărilor în săptămâna 9 - 15 ianuarie 2023. Anunțul făcut de Ministerul Sănătății

Citeste si: Alexandru Rafila, sfaturi pentru evitarea contaminării cu variola maimuței

Pandemia nu s-a terminat, dar s-a terminat interesul instituţiilor plătite să-şi facă treaba. Asta este şocant. Dar aceste instituţii aveau obligaţia ca, în timpul pandemiei, să seteze un nou standard în materie şi de analiză, şi de transparenţă, şi de politică de sănătate, şi au ratat acest obiectiv”, a mai spus Marius Geantă.

În consecință, Guvernul vrea ca activitatea de vaccinare să fie preluată în totalitate de către Ministerul Sănătății, iar vaccinarea ar urma să fie efectuată în cabinetele medicilor de familie.

 


Patrick, pus la zid de Mihaela, după ce a fost desemnat favoritul publicului în Gală! „Acum, Patrick, e foarte sigur pe el, e cel mai votat” Iată cine a fost fata care i-a luat apărarea!

După ce a fost desemnat cel mai votat concurent, Patrick și-a schimbat atitudinea și unele fete l-au pus la zid! Iată ce controverse răsunătoare s-au iscat in casa fetelor si cine i-a sărit in apărare lui Patrick!

Cookies