Durere de nedescris pentru o familie din Bistrița, după ce a aflat că fiica lor, Denisa Alexandra Masura Oltean, s-a stins din viață la doar 30 de ani, în Japonia.
O tânără stewardesă din Bistrița a fost găsită moartă în apartamentul ei din Japonia!
Denisa Alexandra Masura Oltean era stewardesă și locuia de puțin timp cu chirie în Japonia. Din nefericire, tânăra și-a găsit sfârșitul departe de casă.
În urmă cu câteva zile, trupul fără viață al Denisei a fost descoperit de proprietarul locuinței în care stătea, la peste o săptămână după ce a fost suspectată că a murit, aceasta și-ar fi dat ultima suflare pe data de 29 august.
Până în acest moment, autoritățile nu știu care este motivul pentru care stewardesa a încetat din viață și așteaptă rezultatele autopsiei. Însă, au transmis că nu avea urme de violență pe trup, potrivit bistriteanul.ro.
Mesajul transmis de familia Denisei
Familia Denisei este răpusă de durere și încă nu își revine din șoc. Vestea că tânăra stewardesa a murit a picat ca un trăsnet pentru rude și prieteni.
Tot ce își dorește familia în aceste momente este să o aducă pe Denisa în România pentru a o înmormânta.Citește și: Durere in partea stanga a corpului – cauze si remedii
''Dragi prieteni,
Cu durere în suflet vă anunțăm trecerea prematură a dragului nostru copil, Denisa Alexandra, care s-a stins departe de casă, în Japonia. În aceste momente grele, familia sa dorește să își ia rămas-bun și să o aducă acasă, pentru a-i oferi un ultim omagiu și o înmormântare în țara sa de origine.
Din păcate, costurile necesare pentru repatrierea corpului sunt extrem de ridicate și depășesc resursele familiei.
Facem, așadar, un apel către toți cei care au avut bucuria de a o cunoaște și către cei care doresc să ne sprijine în această perioadă dificilă. Orice contribuție, oricât de mică, ne va aduce mai aproape de a o aduce acasă, lângă cei dragi.'', este o parte din mesajul transmis de familia Denisei.