Gabriel și Flavius, față în față la eliminare! Cei doi concurenți de la „Tempting Fortune România” au fost supuși unui duel decisiv

Autor: Diana Ghita
Actualizat: 06 iul 2025, 23:27

În ediția de duminică, 6 iulie, din „Tempting Fortune România”, Gabriel și Flavius au fost scoși în față, la eliminare. Cei doi au fost supuși unei probe prin care se va decide care dintre ei va pleca acasă.

Gabriel și Flavius sunt în pericol de eliminare la „Tempting Fortune România”, iar pentru a decide care dintre ei părăsește emisiunea, Zoli Toth i-a supus pe cei doi concurenți unei probe.

În ce a constat duelul la care au fost supuși Gabriel și Flavius

În fața lui Flavius și a lui Gabriel au fost aduse două pupitre cu butoane.

Cei doi au trebuit să numere, în gând, până la 5 minute, iar când au terminat numărătoarea, aceștia au trebuit să apese butonul propriu. În paralel, cele 5 minute s-au scurs și pe un cronometru, iar cel care s-a apropiat mai mult de 5 minute rămâne, în continuare, în competiție.

Cele 5 minute au trecut foarte greu atât pentru ei, cât și pentru restul concurenților, care au trecut prin niște emoții intense.

Pe măsură ce timpul se scurgea, suspansul devenea și mai apăsător pentru toată lumea. 

„S-a pornit numărătoarea inversă, cei doi foarte stresați, bineînțeles. Și noi, de pe margine, stăteam, număram în gând, unii pe degete, cu mâinile pe la spate. Dureros moment!”,  a spus Lucreția.

Citește și: Gabriel încearcă să-i întindă o capcană lui Flavius? „Am simțit că e o minciună la mijloc” Propunerea făcută de Gabriel a stârnit haos în tabăra concurenților Tempting Fortune

Citește și: FOTO Cum arată locul în care Felix Baumgartner, iubitul Mihaelei Rădulescu, și-a pierdut viața

Citește si: "Dansez în întuneric, cu tine în brațele mele" Ce a apucat să-i spună Mihaela Rădulescu lui Felix Baumgartner înainte de moarte. Gestul sfâșietor care o va urmări toată viața

Citește și: Gabriel a avut nevoie de intervenția medicilor la “Tempting Fortune România”. Care a fost motivul: „M-am chinuit să respir”

Cine părăsește „Tempting Fortune România” 

În tot acest timp Gabriel se gândea:  „Oare să apăs? Oare să mai stau? Oare să mai număr? Să apăs? Cred că mai stau...”.

Chiar dacă cele 5 minute s-au scurs, niciunul dintre ei nu a apăsat butonul pentru a opri cronometrul: „Au depășit 5 minute, cine va opri primul cronometrul va rămâne la „Tempting Fortune România”.

În cele din urmă, primul care a apăsat pe buton a fost Gabriel, ceea ce înseamnă că Flavius părăsește „Tempting Fortune România”.  

Măriuța pare să fi fost cea mai uimită de această situație și îl compătimește pe Flavius: Doamne, chiar nu m-am așteptat la asta. Nu știu de ce s-a riscat Flavius atât de mult încât să ajungă în situația asta”.