Mark Snow s-a stins din viață la vârsta de 78 de ani. Vestea morții lui a fost dată de muzicianul și compozitorul Sean Callery, câștigător al premiului Emmy și prieten apropiat al lui Snow.
Ce mesaj a transmis Sean Callery despre Mark Snow
Odată cu anunțul decesului, făcut prin intermediul unei postări pe Facebook, Sean Callery a adus un omagiu în memoria lui Mark Snow.
„Mark Snow, unul dintre cei mai minunați și talentați oameni pe care i-am cunoscut vreodată, a trecut în neființă. În urmă cu 33 de ani, a început să mă îndrume ca artist. Cine ar fi știut că, de fapt, începea și o prietenie profundă care avea să crească și să evolueze timp de trei decenii, odată cu încărunțirea părului nostru și cu termenele-limită tot mai strânse.
Acea înțelepciune continuă să mă inspire, atât în studio, cât și în afara lui. Îi sunt profund recunoscător pentru sfaturile lui înțelepte și pentru umorul său mușcător, care mă făcea să râd cu lacrimi. Cariera mea a început datorită unui gest de generozitate din partea lui, în urmă cu 33 de ani – punct. Te iubesc, prietene drag. Nu va mai exista niciodată altul ca tine. Trimit toată dragostea mea către Glynnis și către toți copiii și nepoții lui, în această perioadă”, este mesajul transmis de Sean Callery.
Citește și: Doliu în muzică! A murit un mare cântăreț și compozitor!
Mark Snow a fost un compozitor renumit
Pe lângă „X-Files”, Snow a scris muzica pentru „Millennium”, un alt proiect creat de Chris Carter. Compozitorul a lucrat la ambele seriale timp de 12 sezoane în total.
De-a lungul carierei sale îndelungate, Snow a compus muzică pentru zeci de seriale de succes, printre care se numără: „Vega\$”, „Cagney & Lacey”, „Hart to Hart”, „The Love Boat”, „Starsky & Hutch”, „T.J.
Hooker”, „Matt Houston” și „Pee-wee’s Playhouse”.Citește și: A murit celebrul compozitor italian Ennio Morricone
Primul proiect oficial al lui Mark Snow fost în anul 1976, pentru filmul TV „The Boy in the Plastic Bubble”, regizat de Randall Kleiser, care l-a avut pe John Travolta în rolul principal. În cinematografie, compozitorul a lucrat la filmul „The X-Files” (1998), „Ernest Saves Christmas”, „The New Mutants” și „Crazy in Alabama”.