Mai mulți pensionari vor primi bani în plus în luna iunie. Cine sunt beneficiarii care vor încasa ajutorul de la stat

Autor: Silvia Cirstea

Mai mulți pensionari vor primi bani în plus, în luna iunie 

Sursa: Unsplash

Iată cine sunt pensionarii care vor încasa mai mulți bani în luna iunie. Vezi mai jos categoriile de persoane care vor beneficia de ajutorul de la stat!

Deși vor aștepta mai mult timp decât de obicei să primească pensia în luna iunie, anumiți pensionari vor avea și un motiv de bucurie. Se pare că luna care urmează să vină le aduce seniorilor bani în plus. Vezi mai jos categoria de persoane care vor beneficia de ajutorul de la stat în luna iunie!

Mai mulți pensionari vor primi bani în plus în luna iunie

În ciuda faptului că vor aștepta mai multe zile decât de obicei pentru a primi pensia pe luna iunie, seniorii au și un motiv de bucurie. Ei bine, pe lângă pensia obișnuită, mulți pensionari vor primi și sume suplimentare sub forma voucherelor de alimente în luna iunie. Mai exact, aproximativ 2,6 milioane de români, beneficiari ai cardurilor sociale pentru alimente, vor primi o nouă tranșă de 250 de lei.

Printre beneficiari se numără persoanele cu dizabilități, cei cu venituri lunare sub sau egale cu 2000 de lei, dar și pensionarii din sistemul public de pensii, după cum urmează:

- Familiile cu cel puțin 2 copii în întreținere, cu venituri lunare pe membru de familie mai mici sau egale cu 675 lei.

- Familiile monoparentale cu venituri lunare pe membru de familie mai mici sau egale cu 675 lei.

- Familiile și persoanele singure care beneficiază de ajutor de incluziune, conform Legii nr. 196/2016.

Citește și: Informatii despre pulsul normal in functie de varsta

- Pensionarii sistemului public de pensii, cu venituri lunare mai mici sau egale cu 2000 lei.

- Persoanele fără adăpost, conform reglementărilor legale în vigoare.

Citește și: Pensia pe care o vor primi cei care au muncit mai puțin de 15 ani. Ce trebuie să știe seniorii despre calcularea pensiei

Data la care intră pensiile în luna iunie și motivul întârzierilor

Pensionarii români se vor confrunta cu întârzieri de câteva zile bune în primirea pensiilor în luna iunie.

Motivul întârzieri este cauzat de faptul că, în luna mai, banii au fost virați mai devreme decât de obicei, pentru ca pensionarii să aibă fonduri disponibile înainte de Paște. În contrast cu luna precedentă, când pensiile au fost distribuite atât prin carduri bancare, cât și prin Poșta Română în primele trei zile ale lunii, în iunie se revine la programul obișnuit, astfel că seniorii vor aștepta câteva zile în plus până când vor primi banii.

Prin prisma acestor schimbări, tot mai mulți seniori se întreabă care este data la care vor intra pensiile în prima lună de vară. Ei bine, pensiile vor fi alocate pe carduri în data de 12 iunie 2024, dar nu mai târziu de 13 iunie, conform informațiilor furnizate de Casa Națională de Pensii.

De asemenea, pensiile distribuite prin Poșta Română vor fi plătite între 1 și 15 ale lunii, la domiciliul beneficiarilor. Totodată, în situația în care pensionarii nu sunt găsiți la domiciliu, sumele de bani și documentele de plată pot fi ridicate de la ghișeele poștale în termen de 2 zile lucrătoare după ultima zi de plată a lunii respective.