„Jignirea publică pe care mi-a făcut-o soțul meu” Adela Popescu, jignită de Radu Vâlcan, deși acesta a vrut să îi facă un compliment! Totul a fost filmat

Author: Diana Ghita
Actualizat: 31 ian 2024, 12:27

Adela Popescu și Radu Vâlcan formează unul dintre cele mai renumite cupluri din showbiz-ul românesc, întrucât au o relație de foarte frumoasă și de durată.

Anul acesta, prezentatorul TV Radu Vâlcan și actrița Adela Popescu împlinesc 9 ani de relație, fiind printre cele mai longevive cupluri din lumea mondenă. Însă, ca în orice relație, există și mici neînțelegeri între cei doi.

Ce jignire i-a adus Radu Vâlcan Adelei Popescu

Recent, în mediul online a apărut o filmare cu cei doi îndrăgostiți, în care pare că un motiv banal a generat o adevărată ceartă între ei. Videoclipul a fost filmat chiar de către Adela, care s-a arătat foarte iritată de o declarație făcută de soțul ei.

„Aceasta este o filmare fără filtru pentru că vreau să trec peste jignirea publică pe care mi-a făcut-o soțul meu. El, săracul, a vrut să-mi facă un compliment”,  a spus actrița, la începutul clipului.

Mai exact, Radu Vâlcan a spus că iubește totul la ea, inclusiv micile imperfecțiuni, cum ar fi acneea, spre exemplu.

Acest lucru a supărat-o vizibil pe femeie, care s-a arătat foarte revoltată de acest compliment.

„El îmi iubește coșurile?! Care, scumpete, coșuri? Coșurile se presupune că sunt ieșite în evidență, deci unde vezi tu aici chestii de volum?”,  i-a adus în vedere Adela Popescu lui Radu Vâlcan.

Citește și: Adela Popescu și Radu Vâlcan nu mai împart același pat! Ce s-a întâmplat cu relația celor doi: „Mă primești lângă tine diseară?”

Adela Popescu este foarte nervoasă pe Radu Vâlcan

În acest sens, bărbatul a încercat să distragă atenția de la mica lui gafă și, totodată, să o liniștească pe soția lui. Așa că, acesta a îndemnat-o să se afișeze nemachiată pentru câteva zile, ca să dezmintă afirmațiile făcute de el.

Citește și: Ce sa puneti in geanta de maternitate? Elemente esentiale pentru momentul nasterii

Citește și: VIDEO Maria Marinescu, despre apropierile logodnicului ei Bobby Păunescu de Monica Bîrlădeanu. Are stilistul resentimente față de fosta prezentatoare TV? “El era foarte pueril și nu voia copii.”

„Ia umblă tu nemachiată, că oricum o faci tot timpul. Umblă puțin nemachiată, cum o faci mereu, ca să vadă lumea”,  i-a spus Radu Vâlcan actriței.

Însă, aceasta nu s-a liniștit, fiind, în continuare, furioasă pe soțul ei, pentru declarația jignitoare: „Deci eu am reținut din declarația ta de dragoste că am coșuri”.

Citește și: Adela Popescu, imaginea care a stârnit simpatia fanilor de pe rețelele de socializare: ”Cu toți trei băieții”

Prezentatorul a încercat, în continuare, să o calmeze, spunându-i că: „Nu iubire, ăsta a fost subtextul”.

Adela Popescu l-a contrazis pe acesta: „La tine e direct text! Te iubesc sau nu știu ce... coșurile și pistruii”.

În cele din urmă, bărbatul s-a enervat, și el, ridicând tonul la soția lui și spunându-i să nu mai facă astfel de ieșiri din motive absurde: „Nu te mai lega de detalii!”.

După schimbul de replici, actrița a încheiat filmarea arătându-se foarte dezamăgită: „Așa compliment...”.