INS anunță scumpiri uriașe la gaze și combustibili. Iată ce ajutoare pot primi de la Stat consumatorii vulnerabili, care nu-și pot acoperi lunar necesarul minim de energie!

,

Așa cum s-a stabilit în 2021, consumatorii vulnerabili, care, din cauza sănătății, vârstei sau a veniturilor mici, nu-și pot plăti facturile lunare, pot primi de la Stat anumite ajutoare.


In articol:

Consumatorii cu venituri mici pot primi din partea Statului pe parcursul întregului an, nu doar în sezonul rece, un ajutor pentru consumul de gaze, curent electric, lemne sau alți combustibili. Aceste ajutoare pot acoperi o parte din consumul energetic al gospodăriei și sunt benefice mai ales în această perioadă când prețul gazelor s-a majorat cu 70% față de anul trecut, iar cel al combustibililor a crescut cu peste 35%, potrivit Institutului Național de Statistică.

INS anunță scumpiri uriașe la gaze și combustibili. Iată ce ajutoare pot primi de la Stat consumatorii vulnerabili

Potrivit Legii 226/2021, consumatorii vulnerabili pot primi de la Stat pe lângă ajutorul de încălzire, și un ajutor pentru consumul de energie electrică menit să acopere o parte din consumul energetic al locuinței pe durata întregului an. Acest ajutor poartă denumirea de supliment pentru energie și reprezintă un suport financiar venit în ajutorul persoanelor vulnerabile având drept scop acoperirea integrală sau parțială a cheltuielilor pentru iluminatul locuinței precum și asigurarea apei calde în gospodărie și asigurarea alimentării cu energie a echipamentelor electrice de care depinde viață oamenilor.

ajutor de la Stat

Persoanele vulnerabile pot primi ajutor de la Stat

[Sursa foto: unsplash.com]

Citeste si: România, îngenuncheată de un nou val de scumpiri. Prețul alimentelor va crește cu aproximativ 25%

Suplimentul pentru energie se acordă lunar, pe durata întregului an și are următoarele valori în funcție de sursele energiei utilizate: 30 de lei pentru consumul de energie electrică; 20 de lei pentru consumul de combustibili solizi şi petrolieri; 10 de lei pentru consumul de gaze naturale şi energie termică.

În momentul în care unică sursă de energie folosită este energia electrică, cuantumul suplimentului este de 70 de lei/lună, potrivit Legii 226/2021.
Potrivit avocatnet.ro, la suplimentul pentru energie au dreptul toți cei care au un venit mediu net lunar de cel mult 1.386 de lei/ persoană, în cazul familiei, și de 2.053 de lei, în cazul unei persoanei singure.

Suplimentul pentru energie se acordă lunar, pe durata întregului an

Suplimentul pentru energie se acordă lunar, pe durata întregului an

[Sursa foto: unsplash.com]

Citeste si: Ce se întâmplă cu persoanele care nu au primit voucherele sociale, pentru că nu au fost acasă. Anunțul de ultim moment al lui Marcel Boloș

 

Citește-ne pe

Citește și:

România, printre ţările care ar fi afectate de norul radioactiv în caz de accident la centrala nucleară Zaporojie

Ce se întâmplă cu persoanele care nu au primit voucherele sociale, pentru că nu au fost acasă. Anunțul de ultim moment al lui Marcel Boloș

Petre Daea dă asigurări: Caşcavalul nu va ajunge la 100 de lei/kilogram

Regina NU a murit la ora anunțată de Palatul Buckingham! De ce nu s-a anunțat decesul la timp

Marius Budăi anunță noi ajutoare pentru români. Cine va beneficia de ele

Partenerii nostri:

Clipul zilei pe KANALD.RO:
Cookies