Elevii și profesorii de la Transylvania College au pășit astăzi, pentru prima dată, în noua lor școală- o școală pe care au gândit-o împreună, în comunitatea Transylvania College și pe care, într-o singură vară, în 60 de zile lucrătoare, echipa Morphoza a transformat-o, în realitate.
Conceptul de amenajare creativ este pliat pe domeniul educațional al zilelor noastre.
Echipa Transylvania College și-a dorit să amenajeze școala în această vară, pentru a o aduce și păstra la standarde internaționale.
De la motivație și dorințe la rezultat
Dragostea lor pentru educație s-a reflectat în munca lor. Pentru că aici este locul în care copiii și profesorii lor petrec cea mai mare parte din zi. Mediul dinamic în care vor învăța de acum înainte va avea efecte benefice asupra calității muncii lor, iar acest lucru se întâmplă pentru că întreaga noastră bunăstare este influențată de designul interior al spațiului în care ne desfășurăm activitatea.
Ruxandra Mercea- Director Executiv, Transylvania College: “Ne dorim să arătăm că încrederea se multiplică, iar astfel să setăm un standard de inovație în educație, pe care să-l ducem în cât mai multe școli de stat.
Diana Calfa, Morphoza: “Amenajarea nu este despre spațiu, ci despre oameni.
Proiectul ”școala viitorului” sună bine, însă nimeni nu-i știa rețeta: nici profesorii, nici elevii, nici părinții, nici noi designerii. Răspunsul, însă, l-am găsit împreună.”
Oamenii în centrul ideii
Peste 40 de profesori și peste 30 de elevi de diverse vârste au fost implicați direct în conceperea a ce reprezintă pentru ei cea mai frumoasă, prietenoasă, luminoasă și primitoare școală. Iar rezultatul este un spațiu agil, modern, flexibil și fresh – o amenajare bine ponderată cromatic în care binele beneficiarilor principali (profesorii și elevii) este prioritar.
Noile amenajări ale clădirii sunt:
Pereți flexibili- permit să se amenajeze dintr-un spațiu fie 5 săli de clasă mai mici, 3 săli de clasă de dimensiuni medii sau un spațiu mare pentru evenimente, întâlniri, un loc în care să se întâlnească întreaga comunitate.
Fără sală profesorală- profesorii nu mai au birouri dedicate, sală profesorală, ci două spații: unul de lucru în liniște și altul de socializare, training si relaxare.
Birourile echipei administrative sunt dotate cu geamuri transparente, astfel munca acesta devine vizibilă pentru copii și comunitate.
Mobilier personalizat- gândit astfel încât să poată să fie mutat în interior sau în exterior pentru lecții sau activități.