Guvernul Boris Johnson a transmis marţi seară că Marea Britanie, Statele Unite şi Australia vor dezvolta rachete hipersonice în proiecte comune. Proiectele vor fi făcute în cadrul parteneriatului de securitate AUKUS, care a fost lansat anul trecut şi cu care China nu a fost de acord nicio secundă.
China ar putea începe un conflict dacă SUA, Marea Britanie și Australia încep dezvoltarea unor rachete hipersonice
Planul Marii Britanii, SUA şi Australiei reprezintă o reacţie la rachetele hipersonice dezvoltate de Rusia şi China.
Statele Unite şi Australia dețin deja un program comun pentru dezvoltarea de rachete hipersonice, iar Marea Britanie va intra în proiect. Guvernul de la Londra declară că totul este strict defensiv.
Citeste si: Mișcarea care amenință națiunile! China transformă mai multe insule în baze militare
Administraţia de la Beijing a avut și o reacție la anunțul făcut de Guvernul de la Londra: „Oricine vrea să nu observe o reeditare a crizei din Ucraina ar trebui să se abţină de la a face lucruri care ar putea atrage alte părţi ale lumii într-o astfel de criză”, a declarat ambasadorul Chinei la Naţiunile Unite, Zhang Jun, potrivit Reuters.
Citește și: Hemoglobina: Ce este si ce se ascunde o valoare scazuta a acesteia?
China și-a exprimat dezacordul în ultimele luni cu privire la parteneriatul de securitate semnat de Australia, Marea Britanie şi Statele Unite (AUKUS). Beijingul a avertizat asupra riscurilor iscate de cumpărarea unor submarine nucleare de către Australia.
În noiembrie 2021, preşedintele Xi Jinping a atenționat asupra riscurilor apariţiei unei gândiri asemănătoare cu cea a Războiului Rece în zona Asia-Pacific, având în vedere tensiunile create de AUKUS.
„Regiunea Asia-Pacific nu poate şi nu trebuie să alunece spre confruntările şi diviziunile din era Războiului Rece”, a precizat Xi Jinping.
Statele Unite au sporit activităţile militare în zona Asia-Pacific, având în vedere tensiunile cu Administraţia de la Beijing.
Având în vedere războiul pornit de Rusia în Ucraina şi al sancţiunilor impuse de Occident, Statele Unite au solicitat Chinei să evite trimiterea de ajutor militar și financiar Rusiei. Secretarul general NATO, Jens Stoltenberg, s-a arătat îngrijorat de refuzul Beijingului de a condamna direct invazia Rusiei în Ucraina şi vrea intensificarea cooperării NATO cu parteneri din zona Asia-Pacific.