El este românul care s-a stins din viață în Italia, după ce a căzut de la o înălțime de aproximativ nouă metri: „O să-mi fie tare dor de tine, tată!”

Autor: Bianca Vidoi
Actualizat: 01 dec 2025, 16:23

Toader Palimaru

Sursa: Facebook Toader Palimaru

Un român de 63 de ani, originar din județul Suceava, s-a stins din viață într-un grav incident de muncă, care s-a petrecut pe un șantier din Italia.

Toader Palimaru, un muncitor român în vârstă de 63 de ani, a fost implicat într-un grav incident de muncă. Întreaga întâmplare a avut loc vineri, 28 noiembrie 2025, atunci când bărbatul se afla pe un șantier din localitatea Caselette, lângă Torino.

El este românul care s-a stins din viață în Italia, după ce a căzut de la o înălțime de aproximativ nouă metri

Toader Palimaru, originar din județul Suceava, s-a stins din viață la vârsta de 63 de ani. Bărbatul fusese angajat de firma care executa lucrările la începutul săptămânii, luni. Nimic nu putea să prevestească sfârșitul cumplit de care urma să aibă parte românul. Vineri, 28 noiembrie 2025, românul se afla la locul de muncă, pe șantierul situat pe via Molino 23, acolo unde se realiza un proiect de refacere a acoperișului unei locuințe private, potrivit rotalianul.ro.

În jurul orei 11:00, Toader Palimaru se afla pe o schelă montată lângă clădire. În următoarele clipe, din motive care urmează să fie stabilite de oamenii legii, bărbatul de 63 de ani a căzut accidental de pe structură. Acesta a căzut de la o înălțime de aproximativ nouă metri, impactul cu solul fiind unul letal.

Citește și: VIDEO Când i-a fost greu lui Nicușor Dan în postura de tată? Președintele României vorbește despre copiii săi: “Ai da orice să fii în locul lui.”

Citește si: Ce se întâmplă cu Dan Petrescu, după ce s-a aflat că se confuntă cu probleme de sănătate! Daniel Pancu, dezvăluiri neașteptate după revederea cu antrenorul: „Am fost surprins…”

Citește și: Georgiana, o româncă din Italia, s-a stins din viață la doar 26 de ani. Familia și apropiații sunt în stare de șoc: „Drum lin, îngerul meu!”

Colegii lui Toader Palimaru au alertat imediat autoritățile. Echipajele ale Serviciului 118 – Azienda Zero au venit la fața locului. Specialiștii au executat manevre de resuscitare în mod repetat, însă nu au mai putut face nimic pentru a-i salva viața românului de 63 de ani.

La fața locului a fost chemat și elicopterul de intervenție.

Elicopterul a aterizat pe un câmp din apropiere, astfel încât să fie pregătit în cazul în care ar fi fost necesar transportul românului la spital. Toader Palimaru locuia de peste 30 de ani în Italia, acolo unde și-a dedicat viața meseriei pe care o iubea și care i-a adus sfârșitul, munca în construcții. În urma sa, Toader Palimaru a lăsat o familie numeroasă, care își va reaminti toată viața de omul muncitor și atent care a fost.

„O să-mi fie tare dor de tine, tată!”, a fost mesajul transmis de fata bărbatului de 63 de ani, după sfârșitul subit al tatălui ei.

 


Ies la lumină detalii terifiante în cazul regizorului american Rob Reiner și al soției sale! Aceștia ar fi fost atacați chiar de propriul lor fiu

După ce Rob Reiner și soția lui, Michele Singer Reiner, au fost găsiți fără viață în reședința lor din Brentwood, Los Angeles, anchetatorii suspectează că tragedia ar fi fost rezultatul unui conflict extrem de violent petrecut în familie.