Sfantul Maxim Marturisitorul, sarbatorit in 21 ianuarie
Creştin-ortodoxii îl sărbătoresc astăzi pe Sfântul Maxim Mărturisitorul. Iată are a fost viaţa Sfântului
În data de 21 ianuarie, potrivit Calendarului Creștin Ortodox, credincioşii îl sărbătoresc pe Sfântul Maxim Mărturisitorul. El a scris mai multe cărți despre adevărul credinței, sprijinite pe Sfânta Scriptură, pe care le-a trimis pretutindeni în lume.
Cine a fost Sfântul Maxim Mărturisitorul
Sfântul Maxim s-a născut în 580, la Constantinopol, într-o familie nobilă. El s-a dedicat luptei credinței împotriva monotelismului. Cei care susţineau acel curent erau de părere că în Hristos nu a existat decât o singură voință și o singură lucrare: cea dumnezeiască.
Împăratul Heraclius a fost cel care a acceptat să se afirme că în Hristos există o singură lucrare.
Alături de Papa Martin, Sfântul Maxim Mărturisitorul, a reușit să condamne monotelismul. Pentru această faptă ei au fost arestați și trimiși în exil.
Papa Martin a murit în urmă chinurilor la care a fost supus în temniță, iar Sfântul Maxim, primește pedeapsa de a i se tăia limba și mâna dreaptă. El a murit la scurt timp după, și a fost îngropat în Mănăstirea „Sfântul Arsenie“.
Aceste prenumele au devenit comune în țările vorbitoare de limbi slave, precum Belarus, Rusia, Bulgaria și Ucraina, în ciuda originii latine a cuvântului.
Se spune că cei care poartă numele de „Maxim" au o dorința arzătoare de a-și folosi abilitățile de conducere și de a avea independența personală. Ei sunt iubitori ai armoniei, şi răspund pozitiv la lucruri frumoase. Ei timd să îi inspire pe ceilalţi spre o cauze măreţe.
Sfântul Maxim Mărturisitorul a trăit până în perioada 642-648. De-a lungul vieţii sale a alcătuit multe scrieri pentru mustrarea ereziei. El a scris cărți despre adevărul credinței, sprijinite pe Sfânta Scriptură şi le-a trimis pretutindeni în lume.
Rugăciunea specifică pentru a fi adresată Sfântului Maxim, poate fi găsită mai jos:
"Îndreptătorule al Ortodoxiei, învățătorule al dreptei cinstiri de Dumnezeu și al curăției, și luminatorule al lumii, podoabă călugărilor cea de Dumnezeu insuflată, Maxim, înțelepte, cu învățăturile tale pe toți i-ai luminat. Alăuta duhovnicească, roagă-te lui Hristos Dumnezeu să mântuiască sufletele noastre."
În urmă cu mai mulți ani, pe când era antrenor la Astra Giurgiu, Dan Alexa a fost în centrul atenției din cauza unui moment care a implicat-o și pe Anamaria Prodan.
Ministerul Muncii, Familiei, Tineretului și Solidarității Sociale (MMFTSS) a anunțat deschiderea unei noi sesiuni de înscrieri pentru Programul Național FIV 2025, prin care statul oferă sprijin financiar cuplurilor și persoanelor singure care își doresc un copil.
Vineri, în sudul Indiei. Cel puțin 25 de persoane au murit după ce un autocar care transporta pasageri pe ruta Hyderabad – Bengaluru a fost cuprins de flăcări.