Când îl sărbătorim pe Sfântul Nectarie și cum a ajuns să fie declarat sfânt de greci

,

Sfântul Nectarie este considerat făcător de minuni și este unul dintre cei mai iubiți sfinți ai grecilor. Anul trecut s-au împlinit 100 de ani de la trecerea în neființă a Sfântului Nectarie.


In articol:

Sfântul Ierarh Nectarie Taumaturgul de la Eghina este prăznuit de Biserică în fiecare an, în aceeași zi. Considerat făcător de minuni chiar și în timpul vieții, Sfântul Nectarie este cel care aduce alinare bolnavilor de cancer sau femeilor care nu pot avea copii. 

Cine a fost Sfântul Nectarie

Sfântul Nectarie s-a născut în anul 1846, în Selivria Traciei. Părinții săi l-au botezat cu numele de Anastasie și a fost trimis să studieze teologia la Constantinopol. 

Și-a arătat încă din copilărie iubirea față de Dumnezeu, astfel că la vârsta de 20 de ani, Sfântul Nectarie s-a mutat în insula Hios, unde i-a învățat pe copii toate poruncile lui Dumnezeu. 

Pe data de 7 noiembrie 1876, Sfântul Nectarie a primit numele de Lazăr, după ce a hotărât să urmeze viața monahală. De-abia apoi a fost numit Nectarie, nume pe care l-a purtat pentru tot restul vieții.

A terminat Teologia la Atena și a devenit ucenicul patriarhului Sofronie. A fost hirotonit mai întâi preot, iar apoi mitropolit de Pentapole. Sfântul Nectarie a fost extrem de iubit de către credincioși și a primit de la Dumnezeu harul facerii de minuni. 

După primul Război Mondial, mulți oameni bolnavi i-au cerut ajutorul, iar Sfântul Nectarie i-a vindecat. Tocmai de aceea, a fost numit "Taumaturgul", ceea ce înseamnă "Vindecătorul".  

Sfântul Nectarie a construit o mănăstire în insula Eghina, unde, de altfel, s-a și retras la bătrânețe. S-a stins din viață pe data de 8 noiembrie 1920 și a fost înmormântat în ctitoria sa, din insula Eghina. 

Pentru că pe data de 8 noiembrie, Biserica îi prăznuiește pe Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil, s-a decis ca Sfântul Nectarie să fie sărbătorit o zi mai târziu, pe 9 noiembrie. 

Cum l-au declarat grecii sfânt pe Sfântul Nectarie

Una dintre cele mai mari minuni înfăptuite de Sfântul Nectarie a fost cea din timpul secetei care a lovit insula Eghina. Datorită rugăciunilor Sfântului Nectarie, Dumnezeu a trimis ploaie și astfel grecii au putut să-și cultive pământul și să obțină multe roade. 

Localnicii și-au dat seama atunci că Sfântul Nectarie este un trimis al lui Dumnezeu și au început să-l cinstească și să-l considere sfânt. 

La peste două decenii de la trecerea în neființă a Sfântului Nectarie, grecii au observat că trupul său era întreg în mormânt și în plus, răspândea o mireasmă extrem de plăcută. 

Astfel, pe data de 3 septembrie 1953, moaștele Sfântului Nectarie au fost așezate în biserica mănăstirii din Eghina. Mulți bolnavi s-au vindecat după ce s-au rugat la sfintele moaște, ceea ce a făcut ca Sinodul Bisericii din Grecia să-l declare sfânt pe Sfântul Nectarie, în anul 1961. 

În 2001, o parte din moaștele Sfântului Nectarie a ajuns și la Mănăstirea Radu Vodă, din București.

 

Citește-ne pe
Citește și:

Experiență inedită la Survivor România 2021. Războinicii s-au distrat pe cinste alături de delfini în Marea Caraibilor

Judecătoarea Viorica Costiniu îi transmite un mesaj dur lui Ludovic Orban, după jignirile liderului PNL la adresa Renatei Weber

Scandal ca la ușa cortului! Elena Ionescu și Cristina Șișcanu s-au luat la ceartă în direct! De la ce a pornit totul

Final uimitor la Survivor România! Recompensa a fost adjudecată. Cine a câștigat premiul spectaculos?

Momente tandre la Survivor România 2021. Incredibil, ce nu s-a observat în tabara Faimoșilor și Războinicilor în miez de noapte. S-au pupat!

Partenerii nostri:

Clipul zilei pe KANALD.RO:
Cookies