Potrivit primelor concluzii ale anchetatorilor și ale pompierilor sosiți la fața locului, tragedia din Italia ar fi fost provocată de inhalarea monoxidului de carbon provenit dintr-o sobă defectă, folosită pentru încălzire. În casă a fost găsită și pisica familiei, moartă și ea, semn că întreaga locuință fusese inundată de gazele toxice.
Nicolae, Elena si Alina ar fi murit înainte cu câteva zile să fie găsiți
Trupurile celor trei membri ai familiei, Nicolae Bălănuța (51 de ani), soția sa Elena (47 de ani) și fiica lor Alina (28 de ani), au fost descoperite în paturile lor, semn că moartea i-ar fi surprins în somn
Alarma a fost dată de angajatorul lui Nicolae, care lucra în schimbul de noapte la o companie locală. Îngrijorat că bărbatul lipsea de câteva zile și nu răspundea la telefon, acesta a cerut ajutorul autorităților.
Examinarea preliminară a corpurilor nu a indicat semne de violență, ceea ce a întărit ipoteza intoxicației cu monoxid de carbon. Deși momentul exact al decesului nu a fost încă stabilit, autoritățile suspectează că tragedia s-a produs cu câteva zile înainte ca trupurile să fie descoperite.
Citește și: Un român a fost găsit mort în locuința sa din Italia! Lângă el se afla soția lui, în stare gravă
Ce mesaj a transmis primarul din Canaro, după moartea familiei
Vestea morții celor trei a îndurerat profund micuța comunitate din Canaro, unde familia Bălănuța era cunoscută și apreciată. Primarul localității, Alberto Davì, a transmis un mesaj emoționant pe rețelele sociale.
„O tragedie a lovit satul Paviole di Canaro: în timpul nopții, familia Bălanuta, locuitori ai zonei, a fost victimele unui accident teribil. Tatăl, mama și fiica și-au pierdut viața în somn, probabil din cauza unei defecțiuni a sistemului de încălzire”, a scris edilul, amintind că i-a cunoscut recent, „când au obținut cetățenia italiană”.
„O familie care s-a integrat fericit în comunitatea noastră și a fost foarte apreciată pentru bunătatea și generozitatea sa. Această tragedie mă lasă fără cuvinte și profund întristat, la fel ca întreaga comunitate locală. Doresc să transmit cele mai sincere condoleanțe familiei”, a mai adăugat primarul.
Familia Bălănuța venise în Italia în căutarea unui trai mai bun și reușise, în timp, să se stabilească și să fie acceptată de localnici. Obținerea cetățeniei italiene, în urmă cu puțin timp, fusese pentru ei o mare reușită, având în vedere eforturile depuse de-a lungul anilor. Din păcate, bucuria acestui moment a fost curmată de o moarte absurdă și nedreaptă, provocată, cel mai probabil, de o simplă defecțiune tehnică.