Ai permisul suspendat? Uite cum îl poți recupera în această perioadă

Dacă până acum șoferii cu permisul suspendat trebuiau să depună la poliție cererile de restituire, acum, autoritățile vor ca totul să se întâmple online. Cum ar trebui să procedeze persoanele aflate în această situație?


In articol:

Pentru a respecta măsura distanțării sociale și a limita cât mai mult interacțiunea dintre oamenii legii și cetățeni, autoritățile s-au gândit să schimbe procedura prin care persoanele care au avut permisul suspendat își pot recupera actul după încetarea cauzelor pentru care a fost reținut.

Citeste si: Tandarei, la un pas de carantina! Al doilea oras care ar putea fi inchis!

Ai permisul suspendat? Uite cum îl poți recupera în această perioadă

Ministerul Afacerilor Interne supune dezbaterii publice un proiect prin care, în perioada pandemiei de coronavirus, șoferii care au permisul suspendat să îl poată recupera fără să se prezinte la sediul poliției.

Citeste si: Când am putea ieși din case? Data estimată de Alexandru Rafila

Mai exact, persoanele aflate în această situație ar putea depune cererile de restituire prin fax, e-mail, curier rapid, iar permisele le-ar putea fi restituite la adresa de corespondență, fără să mai fie astfel nevoie de deplasarea la sediul poliției.

"Permisul de conducere reţinut se restituie titularului la adresa de corespondenţă precizată cu ocazia transmiterii dovezii înregistrării plângerii contravenţionale. În aceeaşi ordine de idei, se impune derogarea de la obligativitatea contravenientului de a preda permisul de conducere personal ori prin reprezentant convenţional, în termen de 30 de zile de la data rămânerii definitive a hotărârii judecătoreşti prin care instanţa a respins plângerea împotriva procesului-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei şi reglementarea predării acestuia exclusiv prin servicii de curierat, cu aviz de primire. Este necesară stabilirea unei derogări, pe întreaga durată a stării de urgenţă, în sensul că dovada înregistrării plângerii contravenţionale se realizează printr-un document emis de către instanţa de judecată sau printr-un extras de pe portalul instanţelor de judecată www.portal.just.ro, iar transmiterea la unitatea din care face parte agentul constatator să se realizeze prin orice mijloace ce asigură transmiterea textului şi confirmarea primirii acestora, precum fax, e-mail, curier rapid. Subsecvent, permisul de conducere reţinut se restituie titularului la adresa de corespondenţă precizată cu ocazia transmiterii dovezii înregistrării plângerii contravenţionale.", se menționează în proiect, potrivit digi24.ro 

Proiectul încă nu a fost adoptat, însă MAI își propune să ceară acest lucru în ședința Guvernului din săptămâna 6-12 aprilie. 

Citeste si: Ce trebuie să știi dacă îți expiră permisul de conducere sau buletinul pe perioada stării de urgență

 


Clipul zilei pe KANALD.RO:
Recomandari
Te-ar mai putea interesa
` `
Setari de confidentialitate