Vasile Blaga a ocupat mai multe funcții în instituțiile politice din România, însă cea de director general la Direcția Regională Vamală Oradea i-a adus cele mai multe acuzații, fiind denumit chiar „regina de pe tabla de șah a corupției vamale”. În cadrul emisiunii 40 de întrebări cu Denise Rifai, Vasile Blaga a spus adevărul despre dosarul „Mită în Vamă”.
Vasile Blaga, adevărul despre dosarul „Mită în Vamă”
Între anii 1993 și 1996, Vasile Blaga a fost director general la Direcția Regională Vamală Oradea, funcție care i-a adus politicianului nenumărate acuzații de corupție. Aceste acuzații au fost aduse atât de liderul de sindicat al vameșilor, Vasile Lincu, care a explicat că sistemul de corupție din vămi este atent observat de PDL, partid din care a făcut parte Vasile Blaga, cât și de fostul mare jucător de fotbal Nicolae Lupescu.
În cadru unui interviu realizat de adevarul.ro, în anul 2017, Nicolae Lupescu a declarat că la Nădlac l-a cunoscut pe Vasile Blaga: „Fata mea e născută la Viena. Nici n-au vrut să-mi dea drumul cu ea, când m-am întors în România, la Nădlac. Ziceau că nu i-am făcut paşaport. Ce să fac? I-am dat telefon unui colonel de la Arad. Era seara, pe la ora 9.
La câteva luni după interviul oferit de Nicolae Lupescu, Vasile Blaga a ținut să menționeze că cel mai probabil este o greșeală și a fost confundat, deoarece în 1977, atunci când ar fi avut loc întâmplarea fostul fotbalist, fostul parlamentar era student în anul I. După 8 ani de la acest acuzații, Vasile Blaga a spus tot adevărul legat de declarația oferită de Nicolae Lupescu.
„În viața mea, nu, iar apropo de domnul Lupescu, vedeți, vorbește de Nădlac înainte de `89. Păi înainte de `89 eu eram director la mecanică pentru Groza, șef de atelier și așa mai departe. Eu nu am fost vameș, eu am fost directorul Regionalei Vamale. Eu nu am vămuit în viața mea, un director nu vămuiește. Niciun șef de vamă nu vămuiește. Vămuiesc doar cei care au marcă, vameșii, șefii de tură și așa mai departe.
Deci, ca la o adică să faci o prostie, pe care nu am făcut-o, e un lanț lung pe care trebuie să-l corupi și așa mai departe. Nu am avut astfel de atribuții, eu am lucrat în vamă trei ani de zile, din 20 ianuarie 1991 până în 15 iulie 2011, 2013, pardon, 2016. Am fost directorul Regionalei Vamale și nimic mai mult, dar folclorul este folclor.
Deci exact ca și tata lui Ionuț Lupescu, despre el este vorba, Dumnezeu să-l odihnească! Era, și am verificat eu, era un domn pe care-l chema Blaga în vama Nădlac, înainte de `89. Ce treabă oi fi având eu, de la Ștei, de la de la Petru Groza, din uzină, cu vămuirea de la Nădlac. Asta este. Cam ăsta este modul în care poți, dacă vrei, să încerci să murdărești pe cineva. Nu cred că asta a intenționat tata lui Ionuț Lupescu, dimpotrivă, domn` Blaga probabil că i-a făcut lucrurile astea”, a declarat Vasile Blaga.