Prim-miniștrii, miniștrii, președinți de partid sau parlamentari, cu toții ar trebui să fie egali în fața legii și să fie trași la răspundere ori de câte ori încalcă legea. Așa cum este și cazul acestor trei politicieni români care au ajuns la închisoare deși au ocupat unele dintre cele mai importante funcții în stat.
Ce politicieni români au fost condamnați la închisoare
Deși au fost considerați unii dintre cei mai influenți politicieni din România până în momentul încarcerării, tot în spatele gratiilor au ajuns.
Citeste si: Cum poate scăpa Elena Udrea de închisoare. Ce șanse are să nu-și petreacă următorii 6 ani după gratii
Cazurile acestor trei politicieni români care au ajuns la închisoare sunt printre cele mai controversate și mediatizate și prin prisma modului în care fiecare dintre aceștia a încercat să nu ajungă în spatele gratiilor după ce și-a aflat sentința.
Unul dintre cei mai de succes politicieni ai României, Adrian Năstase
Prim-ministru al României în perioada 2000-2004 și principalul contracandidat al lui Traian Băsescu la alegerile prezidențiale din 2004, condamnarea la închisoare a lui Adrian Năstase din iunie 2012 a reprezentat un șoc pentru membrii Partidului Social Democrat, al cărui simbol era.
„PSD nu se disociază de Adrian Năstase. Este un simbol al partidului. PSD crede în nevinovăția acestui om și este alături de familie. Adrian Năstase mai are un cuvânt de spus în politică„, transmiteau atunci foștii colegi de partid ai unuia dintre politicienii români care au ajuns la închisoare.
Completul de cinci judecători condus de Livia Doina Stanciu, președinta Înaltei Cuți de Casație și Justiție de atunci, a publicat motivarea sentinței din dosarul Trofeul Calității în care Adrian Năstase a fost condamnat la doi ani de închisoare.
În motivare, cei cinci magistrați au susținut că Năstase este vinovat pentru că, „în perioada ianuarie-februarie 2004, inculpatul Năstase Adrian, în calitate de președinte al Partidului Social Democrat, s-a folosit de influența sa pentru a obține foloase necuvenite, reprezentând contravaloarea unor materiale de propagandă electorală”.Adrian Năstase, unul dintre politicienii români care au ajuns la închisoare, a încercat să se sinucidă în momentul în care polițiștii au ajuns la domiciliu său pentru a-l încarcera.
„Adrian Nastase a fost norocos, pentru ca nu i-au fost afectate structuri anatomice vitale„, a declarat seful Clinicii de Chirurgie Plastica de la Spitalul Floreasca, Ioan Lascar și unul dintre medicii care au participat atunci la operație.
Citește și: Bebe la 1 luna – dezvoltarea bebelusului si sfaturi pentru parinti
Liderul PSD, Liviu Dragnea, a mers la închisoare
Președinte al Partidului Social Democrat și fost președinte al Camerei Deputaților, considerat unul dintre cei mai influenți politicieni români, Liviu Dragnea face și el parte din categoria politicienilor români condamnați la închisoare.
Liviu Dragnea a fost condamnat definitiv în anul 2019 de Înalta Curte de Casație și Justiție la trei ani și jumătate de închisoare în procesul privind angajările fictive de la Direcția pentru Protecția Copilului Teleorman.
Dragnea a fost acuzat că, în calitate de președinte al CJ Teleorman (2000-2012), respectiv de președinte al PSD Teleorman, i-ar fi determinat pe șefii Directiei de Protecție a Copilului Teleorman să le angajeze fictiv și să le mențină în funcții pe două membre PSD: Adriana Botorogeanu (51 de ani) și Anisa-Niculina Stoica (46 de ani). Acest lucru a prejudiciat statul român cu 108.612 de lei, reprezentând drepturi salariale încasate necuvenit, arată procurorii.
"Timp de 8 ani și jumătate și 4 ani și jumătate, nimeni nu a văzut că cele doua secretare lipseau de la muncă? în condițiile în care dacă alți funcționari lipseau 10 minute erau sancționați!", spunea procurorul DNA, la ultimul termen din proces.
Cea mai sexy femeie din politica românescă- Elena Udrea
Consilier prezidențial, șef al Cancelariei Prezidențiale, deputat, ministru al Turismului și ministru al Dezvoltării Regionale și TurismuluI, Elena Udrea se alătura și ea politicienilor români condamnați la închisoare.
Nu este pentru prima data când fostul Ministru al Turismului și unul dintre cei mai puternici politicieni pe timpul mandatului președintelui Traian Băsescu a încercat să fugă.
În 2018, Elena Udrea a fost condamnată la 6 ani de închisoare pentru infracţiuni de luare de mită şi abuz în serviciu, în celebrul dosar “Gala Bute”.
În momentul pronunțării sentinței, Udrea se afla în Costa Rica, ca refugiat politic. În această țară, ea a născut o fetiță.
După ce magistrații români au dat verdictul în dosarul “Gala Bute”, Elena Udrea a fost arestată de autoritățile costaricane în baza unui mandat Interpol emise la cererea țării noastre.
În decembrie 2018, de Crăciun, Elena Udrea a fost eliberată din închisoare, după ce Înalta Curte de Casație și Justiție a suspendat executarea pedepsei în cazul său.