Într-un mic container, la marginea unui sat anonim din această provincie, viețile a patru copii strălucesc cu speranța unui viitor mai luminos.
Acești copii frumoși nu au moștenit bogății sau privilegii, ci dragostea puternică a părinților lor. Tatăl, un muncitor harnic, își câștigă pâinea cu truda fiecărei zile, iar mama, o femeie puternică și devotată, împarte nu doar pâinea, ci și inima ei în mod egal între cei patru copii.
„Stare de Speranță”- povestea familiei care locuiește într-un vagon
„Ce nu ar face o mamă pentru copiii ei?” se întreabă Andreea Bobolan în fiecare seară, în timp ce șterge cu grijă lacrimile de pe obraz și îi adoarme pe cei mici în vagonul care le servește drept cămin. Pentru Andreea și soțul ei, cutia aceea mică de doar câțiva metri pătrați reprezintă întreaga lume, adunând în ea atât dorințele lor, cât și necazurile din ultimii trei ani.
În ciuda dificultăților cu care se confruntă, aici, în acest mic spațiu, patru copii visează să se facă mari și să-și clădească propriile destine. În ciuda condițiilor modeste, acești copii sunt plini de curaj și speranță, hrăniți cu dragostea și devotamentul părinților lor.
Andreea, mama: Pentru copiii mei îmi dau viața, dacă ar fi. Acum pe 30 facem 3 ani de zile de când stăm aici. Eram gravidă cu băiatul când ne-a dat afară de unde stăteam. Stăteam cu chirie. Dânsul a murit, omul la care stăteam. M-am dus, am apelat la primărie, primăria avea niște conflicte și nu era primarul care era acum și mi-a dat alt domn aici, la vagon. Ne-am mutat aici și de atunci trăim aici, ce să facem.
Citește și: Informatii despre pulsul normal in functie de varsta
Copilașii, deși mereu cu zâmbetul pe buze, trebuie să se confrunte la școală cu răutățile celorlalți, care nu știu ce înseamnă lipsa unui bun.
Citește și: Când se vopsesc ouăle de Paște? Tradiții pentru Săptămâna Mare
Unul dintre cei patru copii: Copiii râd de noi că stăm în vagon și eu nu mă simt bine.
Andreea și soțul ei au crescut la orfelinat
Andreea și soțul ei și-au dorit să aibă o familie, ceva la care când erau mici doar visau. Cu multe dificultăți, aceștia au reușit, însă bucuria nu este atât de mare precum în familiile cu venituri mai bune.
Andreea: Tata m-a iubit, mama nu. Am zis că dacă ne luăm, poate reușim să facem ceva în viață. Și au reușit, au o familie. Copiii sunt o binecuvântare, dar ca părinte te bucuri. E greu să-i crești, dar te bucuri.
În preajma Sfintelor Sărbători, când mulți se îndreaptă spre masa îmbelșugată și casele lor primitoare, această poveste simplă dintr-un sat uitat din Vrancea ne amintește de esența autentică a sărbătorilor: generozitatea, empatia și bucuria de a oferi un strop de lumină și speranță celor care au mai puțin.
