Un incident teribil a avut loc marți seară în Sectorul 2 al Capitalei. O femeie în vârstă de 37 de ani, fosta jurnalistă, a hotărât să își pună capăt zilelor împreună cu fetița ei, în vârstă de doar șapte ani. Cele două au căzut de la etajul cinci al blocului în care locuiau, însă au supraviețuit în mod miraculos, datorită mașinilor parcate.
Soțul fostei jurnaliste care și-a aruncat fetița de la etaj și apoi a sărit și ea, primele declarații după incidentul cutremurător
La doar câteva zile după cumplitul incident din Sectorul 2 al Capitalei, în care o fostă jurnalistă și fiica sa de 7 ani au căzut de la etajul 5 al unui bloc de locuințe, avocatul soțului jurnalistei a transmis un comunicat prin care contrazice câteva informații apărute în presă. Partenerul femeii a făcut câteva clarificări, prin intermediul avocatului sau.
„Nicio clipă nu am indicat faptul că soția mea ar fi urmat un tratament medicamentos.
Reiterez că nicio clipă nu am declarat faptul că am „obligat-o” să meargă la psiholog. Ea este o femeie exemplară în calitate de mamă și întotdeauna am avut acces la copil, fără să-mi fie condiționată în vreun fel întâlnirea cu fetița mea. Nu consider că în acest moment pot să trag și să tragem o concluzie, că familie, ci lăsăm organele de cercetare să își facă datoria și să stabilească ceea ce s-a întâmplat. Nu am făcut nicio declarație publică până în momentul de față și mă voi abține în continuare în a comenta situația familiei mele. Cred că este util să așteptăm concluziile autorităților”, a precizat soțul fostei jurnaliste, potrivit adevărul.ro
Citește și: Ce sa puneti in geanta de maternitate? Elemente esentiale pentru momentul nasterii
Citește și: Ce trebuie să știe pensionarele. Anunțul lui Nicușor Dan cu privire la pensii
Tragedia din Sectorul 2 al Capitalei a cutremurat o țară întreagă
Marți, 20 mai 2025, o fostă jurnalistă și-ar fi aruncat fiica să de 7 ani de la etajul 5, apoi ar fi sărit și ea în gol. Potrivit informațiilor apărute inițial în presă, femeia ar fi suferit de depresie și s-ar fi aflat într-un proces pentru custodia fetiței.
Fiica sa a fost găsită în stare critică și transportată la Spitalul Grigore Alexandrescu, iar mama ei a supraviețuit în mod miraculos, impactul fiind atenuat de mai multe mașini parcate în fața blocului.
Vecinii au povestit că au auzit o bubuitură puternică, pe care inițial au confundat-o cu un accident rutier. Când s-au apropiat, au văzut trupurile celor două.
„A aruncat fetița de pe geam și după aia s-a aruncat ea, am văzut eu cu ochii mei”, a povestit un martor pentru Observatornews.ro