Sebi, băiatul de 7 ani dispărut din Arad este de negăsit! Voluntarii renunţă la căutări: „Am acoperit 100 km pătrați și n-am găsit nicio urmă”

,
sebi băiatul dispărut
Căutările se opresc în cazul lui Sebi, băiatul dispărut

Sebastian a dispărut în urmă cu 9 zile, iar de atunci căutările au continuat, sute de poliţişti şi voluntari s-au moblizat pentru a-l găsi pe băiat.


In articol:

Copilul a fost dat dispărut chiar de mama lui, care a sunat la 112. Au trecut 9 zile de când sute de poliţişti şi voluntari s-au mobilizat şi au înconjurat zona în care Sebi a fost văzut ultima dată, dar şi împrejurimile, totul fără rezultat.

Voluntarii renunţă la căutări

Inspectoratul de Poliţie Judeţean Arad a anunţat că sunt continuate cercetările, în schimb printr-un comunicat, Asociația Salvatorilor Voluntari Rescue 4×4 a anunțat că și-a încheiat participarea la căutări, după ce a acoperit, fără niciun rezultat, o suprafață de 100 de kilometri pătrați.

„Nu au mai rămas zone neacoperite în care să putem efectua căutări”, a transmis asociația, într-un raport de activitate care a cuprins inclusiv ziua de 15 ianuarie.

Citeste si: Vestea extrem de tristă a zilei legată de Sebastian, copilul de 7 ani dispărut fără urmă! Anunţul a venit în urmă cu puţin timp

Voluntarii au utilizat mașini off-road și drone pentru a cerceta zonele mai greu accesibile și au asigurat suportul tehnic pentru echipa de grăniceri dotată cu sistem de supraveghere termică.

Potrivit raportului lansat de asociaţia Salvatorilor Voluntari Rescue 4×4, suprafața „periată” în jurul satului Vânători a fost de circa 100 de kilometri pătrați.

Sebastian, băiatul dispărut din judeţul Arad

Sebastian Corbei, 7 ani, a fost văzut ultima dată sâmbătă, 9 ianuarie, în jurul orei 16:30, la o stână de lângă localitatea Vânători. Acesta plecase de acasă sâmbătă dimineaţă, la joacă în sat.

Tatăl lui Sebi, Cornel Cobei a declarat că:  "Ciobanul a zis că la 4 a venit cu oile și l-a văzut pe copil acolo și după un timp nu a mai știut nimic de el.

El a crezut că s-a întors acasă. Bănuiesc că copilul, din greșeală, a ieșit la asfalt, l-a luat careva cu mașina și nu mai vrea să-l dea.” 

Cea care a raportat dispariţia copilului, a fost chiar mama acestuia, care a alertat autorităţile în momentul în care băiatul nu s-a mai întors acasa de la joacă.

Citeste si: O noua ipoteza in cazul lui Sebastian, copilul de şapte ani, dispărut de cinci zile fără urmă! Ce s-a intamplat cu micutul

 

 

Citește-ne pe
Citește și:

Ce lucruri ucid energia unei femei? Lidia Fecioru a pus totul:"Când face ceva frumos, femeia însăşi devine frumoasă"

SRI o ia pe căi periculoase: Comparaţie între femei şi elefanţi de la 8 martie/ FOTO

Zanni a spus că Ana Porgras nu va fi niciodată iubita lui! Cum a reacționat marea gimnastă și ce a dezvăluit Jador

Cand se difuzeaza Survivor Romania 2021 pe Kanal D! In ce zile si la ce ora se difuzeaza! Programul complet de la Kanal D

Reactia lui Vladimir Draghia cand a fost intrebat cu cine tine de la Survivor Romania 2021! Te-ai fi asteptat la asta din partea lui?

Partenerii nostri:

Clipul zilei pe KANALD.RO:
Cookies