Sărbătoare 5 noiembrie. Cine este pomenit în Calendarul ortodox

 Sfinţii Mucenici Galaction şi Epistimia

Sărbătoare 5 noiembrie. Sfinţii Mucenici Galaction şi Epistimia sunt pomeniţi în calendarul creştin ortodox la 5 noiembrie.

 

Sfinţii Mucenici Galaction şi Epistimia sunt cinstiți în calendarul creştin ortodox pe data de 5 noiembrie. Aceștia s-au născut în cetatea Emesa din Fenicia, în timpul persecuţiilor declanşate de împăraţii romani împotriva creştinilor.

Părinţii Sfântului Galaction au fost aduşi pe calea credinței de un monah pe nume Onufrie. Chiar și copilul pe care l-au primit de la Dumnezeu, în urma mărturisirii credinţei lor în Hristos, a fost botezat de acest monah.

"Onufrie era şi preot şi a botezat-o mai întâi pe mama Sfântului Mucenic Galaction, care îşi dorea mult să aibă un copil, iar cu toate rugăciunile şi jertfele făcute zeiţei Artemis nu îl dobândise. Monahul i-a spus că pentru aceasta trebuie să se roage adevăratului Dumnezeu, căci El a făcut cerul, a întemeiat pământul, a zidit pe om şi toată suflarea.", arată scrierile.

Citeste si: Rugăciune puternică. Ruga către Iisus Hristos, de rostit la începutul săptămânii

Citeste si: Parintele Arsenie Boca va fi canonizat. Ce spune Patriarhia romana

Citeste si: Moşii de Toamnă 2019 sau Sâmbătă Morților. Cum se face pomenirea la biserica

Sărbătoare 5 noiembrie. Cine este pomenit în Calendarul ortodox

Sărbătoare 5 noiembrie. Sfântul Galaction a avut parte de o educație deosebită în tinerețe.

Acesta s-a logodit cu tânăra Epistimi, a convertit-o și pe ea la religia creştina, şi au hotărât amândoi să se facă călugări. Şi-au vândut averile şi au îmbrăcat haina monahală în mănăstiri apropiate una de cealaltă.

Mănăstirea în care se afla Sfântul Galaction a fost descoperită de cei care erau împotriva creștinismului şi de la ei au aflat autorităţile că acolo se află creştini. Au fost trimişi soldaţi care ar fi trebuit să-i prindă pe monahi şi să îi ducă în faţa guvernatorului pentru judecată.

Sfântul Galaction a decis să rămână în mănăstire, ceilalţi au fugit şi s-au ascuns în pustiu şi în munţi. Acesta a fost ridicat şi dus în faţa judecătorilor. Epistimi nu a putut să-și părăsească soțul și a mers de bunăvoie după dânsul deşi mănăstirea în care vieţuia fusese ferită de prigoană.

Aceștia și-au mărturisit credinţa, fiind supuşi la chinuri, după care li s-au tăiat mâinile şi picioarele, iar în cele din urmă şi capetele.

Sărbătoare 5 noiembrie. Astăzi se mai sărbătoresc și:

Ortodoxe Sfântul Cuvios Ioanichie cel Mare; Sf. Sfințit Mc. Nicandru, episcopul Mirelor, și Ermeu preotul

Greco-catolice Sf. cuv. Ioanichie cel Mare; Sf. ep. m. Nicandru; Sf. pr. m. Ermeu; Sf. Carol Borromeul

Romano-catolice Ss. Carol Borromeu, ep.; Felix de Valois, pustnic

Sărbătoare 5 noiembrie. Troparul Sfinţilor Mucenici Galaction şi Epistimia

"Mucenicii Tăi, Doamne, întru nevoinţele lor, cununile nesctricăciunii au dobândit de la Tine, Dumnezeul nostru. Că având tăria Ta, pe chinuitori au învins; zdrobit-au şi ale demonilor neputincioase îndrăzniri. Pentru rugăciunile lor, mântuieşte sufletele noastre, Hristoase Dumnezeule."

 


Clipul zilei pe KANALD.RO:
Recomandari
Te-ar mai putea interesa
Setari de confidentialitate