Poate un Roboți să înțeleagă emoționali sau simulează doar sentimentele pentru a părea uman? Această întrebare stârnește dezbateri atât în știință, cât și în filosofie.
Conceptul existenței mașinilor care pot simți a fost subiectul interesului cercetătorilor și naratorilor de-a lungul deceniilor. Odată cu dezvoltarea roboților bazați pe îmbunătățirea inteligenței artificiale, aceștia se apropie tot mai mult de comportamentul, vorbirea și chiar expresiile faciale umane. Cu toate acestea, rămâne un mare mister să înțelegem cum sunt efectuate aceste mișcări pe baza empatiei sincere sau, mai degrabă, pe baza unor programe. Nu se discută doar despre inginerie, ci și despre etică, psihologie și căutarea conștiinței în sine.
Sistemele contemporane sensibile la emoții examinează tonul, expresia microfacială și măsurătorile fiziologice pentru a identifica condițiile umane. Acestea și alte progrese în domeniul inteligenței artificiale au dus la roboți de îngrijire care liniștesc persoanele în vârstă și la asistenți digitali care discern când cineva a devenit frustrat din cauza vocii sale.
Tehnologia care stă la baza emoțiilor programabile
Psihologia și inteligența artificială vor juca un rol cheie în dezvoltarea roboților inteligenți emoțional. Interacționând cu rețele mari de stimuli faciali și vocali, inginerii speră să educe computerele să descopere modalități de detectare a trăsăturilor faciale ale expresiei emoționale la oameni.
Aceste modele de inteligență artificială nu experimentează în sensul biologic, ci oferă cele mai bune predicții despre ce emoție se potrivește cel mai bine a fi observată. Aceasta este o distincție importantă, deoarece căutarea nu este experiență.Calculul afectiv în robotică a devenit forța care face ca sistemele să fie receptive emoțional. Această aplicație integrează utilizarea algoritmilor de inteligență artificială și a științei cognitive pentru a dezvolta mașini capabile să simuleze empatia.
S-a observat că roboții emoționali au un mare potențial în promovarea interacțiunii sociale.
Roboții care simulează empatia pot fi utilizați în îngrijirea persoanelor în vârstă, deoarece promovează conversația și atenuează singurătatea. Acest lucru ar putea indica faptul că o reacție emoțională oferă un confort mai mare utilizatorului. Cu toate acestea, astfel de sisteme nu sunt emoționale, ci produc un rezultat conform unor reguli prestabilite. Sunt un mijloc, nu un prieten, fără o conștientizare reală. Această linie științifică rămâne sursa argumentului filosofic.În plus, există cercetători care investighează conștiința sintetică, corelând inteligența artificială cu neuroștiința. Aceștia presupun că mașinile ar putea într-o zi să imite procese asemănătoare creierului, iar aceasta va fi un fel de conștiință artificială. Cu toate acestea, majoritatea experților afirmă că sentimentele necesită autocunoaștere, rememorare și interpretare subiectivă a lor- aspecte pe care roboții nu le au. Roboții emoționali nu vor deveni ființe conștiente până când nu vor avea astfel de mecanisme implementate; vor continua să fie buni imitatori.
Etica și viitorul emoțiilor mașinilor
Datorită sofisticării tot mai mari a inteligenței artificiale, lumea ridică probleme etice urgente cu privire la roboții lipsiți de emoții. Și atunci când o mașină scrie în mod convingător sau acționează empatic, nu ar trebui oamenii să creadă că este mai mult decât o mașină? Oamenii și însoțitorii inteligenței artificiale creează deja atașamente emoționale, ceea ce demonstrează implicațiile psihologice ale emoției simulate. Ca exemplu, se spune că utilizatorii dezvoltă afecțiune față de asistenții virtuali care reacționează cu afecțiune sau grijă. Ștergerea limitelor contravine ideilor convenționale despre conștiință și identitate umană.
Roboții inteligenți emoțional au potențialul de a fi utili în educație și terapie. Cazul copiilor cu autism este un exemplu în care copiii reacționează la roboții care au capacitatea de a citi emoțiile faciale și de a răspunde cu feedback social structurat. Deși aceste inovații reprezintă un progres impresionant al inteligenței artificiale, ele avertizează și împotriva dependenței și autenticității. Atunci când empatia este un produs al codului, poate societatea să o mai numească una reală?
Sistemele de inteligență artificială emoțională trebuie reglementate în ceea ce privește responsabilitatea. Un robot menit să consoleze o persoană îndurerată poate ajunge să manipuleze sentimentele acesteia fără intenția de a-i păsa. Prin urmare, inginerii și factorii de decizie politică ar trebui să poată menține transparența în modul în care inteligența artificială decodează și reacționează la emoțiile umane. Mai mulți cercetători propun încorporarea gândirii morale în sistemele de învățare automată, ceea ce va încuraja implementarea unui design responsabil, care susține demnitatea și autonomia umană.
În viitor, combinarea roboților, a cercetării în domeniul empatiei și al conștiinței are șansa de a schimba relațiile umane cu tehnologia. Capacitatea mașinilor de a imita emoțiile ar putea, de asemenea, revoluționa procesul de îngrijire, educație și tovărășie, deși mașinile nu vor empatiza niciodată. Având în vedere că conștiința naturală și cea artificială devin și mai greu de distins, întrebarea principală care trebuie pusă este următoarea: apariția unui sentiment înseamnă că există un suflet sau este doar o dezvoltare ulterioară a ingeniozității umane, adică inteligența artificială?
Citește și: Migrația climatică: Creșterea nivelului mărilor și costul uman
