Serialul turcesc „Fata de la fereastră” va fi difuzat de luni până vineri, pe Kanal D, începând cu ora 20:00. Află ce se întâmplă în episodul de azi!
Ce se întâmplă în episodul 19 din „Fata de la fereastră”?
După ce Sedat îi spune lui Nalan că vrea să divorțeze, viața tinerei se destramă complet. Supărată, îi mărturisește că își dorește să nu-l fi întâlnit niciodată. Își scoate inelul de pe deget, îl lasă pe masă și îi spune că lumea nu se învârte în jurul lui, după care se ridică și pleacă.
Fata se întoarce la conac, își adună lucrurile și pleacă la prietena ei, Billur.
Feride îl confruntă pe Sedat și începe să regrete faptul că că a acceptat, cândva, ca fiica ei să se mărite cu el.
Între timp, Gulcihan o roagă pe Selen să discute cu Nalan, sperând că o va convinge să-l facă pe Sedat să se întoarcă acasă. Muzaffer le spune că acest lucru nu se va întâmpla, deoarece Sedat are acum bani, după ce și-a vândut acțiunile lui Cavit.
Când Rafet află că Sedat și-a vândut acțiunile lui Cavit, merge direct la acesta pentru explicații și îl roagă să-i dea acțiunile înapoi, sperând astfel să-l lase pe Sedat fără bani și să îl facă să se întoarcă la Nalan.
Seara, Sedat ajunge la aeroport împreună cu Cana și copiii acesteia. Acolo realizează că tatăl său l-a lăsat fără nici un ban pe carduri și tulburat, se retrage la baie pentru a-și reveni.
Mai jos puteți urmări promo pentru episodul 19 al serialului „Fata de la fereastră”
Urmărește serialul online subtitrat „Fata de la fereastră” pe Kanal D
Kanal D difuzează, în România, serialul turcesc „Fata de la fereastră”, o producție de excepție realizată de OGM Pictures, regizată de Nadim Guc și bazată pe romanul celebrei Gulseren Budayicioglu. Povestea, o îmbinare între romantism, dramă și psihologie, explorează tema suferinței ascunse sub aparențe și impactul traumei asupra relațiilor de familie.
Serialul a fost filmat în cea mai mare parte în Istanbul și se remarcă prin decorurile sale inedite, cum ar fi conace istorice, priveliști asupra Bosforului și cadre urbane care redau perfect contrastul dintre luxul exterior și frământările interioare ale personajelor. Reședința impunătoare a familiei Koroğlu, conacul Sadık Paşa din Cihangir, devine centrul intrigii, iar casa familiei Nalan, conacul Esra Umur din Kanlıca, completează perfect atmosfera de poveste.
Nalan, interpretată de Burcu Biricik, este o tânără crescută sub autoritatea strictă a mamei sale, Feride (Nur Sürer). Izolată de lume și constrânsă de reguli rigide, Nalan se confruntă cu dorința de iubire și libertate. Relația ei cu Sedat (Feyyaz Şerifoğlu), un bărbat carismatic, dar instabil, scoate la iveală vulnerabilitatea și tensiunile emoționale care definesc întreaga poveste.
Distribuția deosebită, în care apar Burcu Biricik, Feyyaz Șerifoglu, Nur Surer, Hande Ataizi și Selma Ergec, contribuie la succesul internațional al producției. Muzica semnată de Firat Yukselir și Toygar Işikli, alături de decorurile lui Murat Güney, amplifică emoția și dramatismul fiecărei scene.
Distins cu premiul Golden Butterfly pentru „Cea mai bună dramă” în 2021, serialul „Fata de la fereastră” promite o experiență cinematografică intensă, plină de suspans și emoție.
Episodul de azi din „Fata de la fereastră” poate fi urmărit pe Kanal D, dar și în mediul online, de pe telefonul mobil, laptop sau tabletă, accesând https://www.kanald.ro/live.html.
 
                                         
              
       
                  
               
                  
               
                  
                   
                  
                   
                  
               
                                   
              
       
                  
               
                  
               
                  
               
                  
               
                  
               
                  
               
                                   
              
       
                  
                   
                  
               
                  
               
                  
               
                  
               
                  
               
                                   
                  
               
                  
               
                  
                   
                  
               
                  
                  