Află ce sărbătoare este în calendarul ortodox pe 7 iulie 2025! Data la care Biserica Ortodoxă o pomenește pe Sfânta Mare Muceniță Chiriachi.
Rugăciunea pe care este bine să o rostești pe 7 iulie!
Calendar ortodox 7 iulie 2025
Sărbătoare 7 iulie. Sfânta Mare Muceniță Chiriachi este pomenită în fiecare an pe data de 7 iulie în calendarul ortodox.
Sfânta Mare Muceniță Chiriachi s-a născut în anul 282 și a făcut parte dintr-o familie credincioasă și înstărită. Frumsețea acesteia era de necontestat, iar statutul social pe care îl avea l-a făcut pe un magistrat local să dorească să-l căsătorească pe fiul său cu Sfânta Mare Muceniță Chiriachi. Magistratul a decis să-i ceară părinților mâna fetei, însă cei doi i-au explicat că Sfânta Mare Muceniță Chiriachi își dedicase viața și fecioria lui Hristos, dorind să trăiască astfel întreaga viață.
Furios pe întreaga situație, magistratul a decis să dezvăluie în fața întregii lumi că părinții fetei erau creștini. Pentru a le face și mai mult rău, magistratul a mințit că aceștia au batjocorit idolii și au refuzat să le aducă jertfe. Fata a trăit în perioada în care se afla pe tron împăratul Dioclețian, vestit pentru ura sa împotriva creștinilor.
Citește și: Când este sărbătorit ocrotitorul persoanelor bolnave, Sfântul Pantelimon! Calendar ortodox iulie 2025
Dositei și Eusebia, părinții Sfintei Mare Mucenițe Chiriachi, au fost arestați și torturați, după care au fost trimiși la Melitene. În scurt timp, Sfânta Mare Muceniță Chiriachi a fost trimisă de Dioclețian la ginerele și co-regentul său Maximian în Nicomidia. După ce a văzut-o, acesta i-a recomandat fetei să renunțe la creștinism, însă Sfânta Mare Muceniță Chiriachi a refuzat să se lepede de Hristos.
Din acest motiv, Sfânta Mare Muceniță Chiriachi a fost supusă unui număr mare de torturi și chinuri, pe care a reușit să le îndure cu un curaj incredibil. În scurt timp, trupul fetei a devenit plin de răni, însă semnele au fost vindecate de un înger trimis de Sus. Văzând această minune, mai mulți oameni au crezut în Hristos, primind Sfântul Botez.
După o serie de minuni și de torturi, Sfânta Mare Muceniță Chiriachi a fost decapitată în afara cetății, la data de 7 iulie 303, potrivit pravila.ro.
Sărbătoare 7 iulie
Acatistul rostit către Sfânta Mare Muceniță Chiriachi, sărbătorită pe 7 iulie în calendarul creștin
O, prea sfântă și întru tot lăudată mare muceniță Chiriachi, care pentru Hristos ai pătimit, ca pildă să ne fii de adevărată credință și răbdare, primește acum această smerită rugăciune, de la noi nevrednicii robii tăi, căci către tine, ca la un adevărat izvor de tămăduiri grabnic folositor alergăm, cinstind sfintele tale moaște și chipul icoanei tale, în genunchi, care cu credință, cu adâncă evlavie și cu lacrimi te rugăm:
Înalță cugetul tău, Sfântă muceniță Chiriachi,
Roagă-L să ne dăruiască viață lină și fără de păcat, credința ortodoxă să o întărească, întărâtările ereticilor să le nimicească, pe vrăjmașii noștri să-i îmblânzească, ura să o stingă, dragostea să o înmulțească, războaiele să le oprească și pace lumii să dăruiască.
Sfântă Muceniță, dăruiește bună înțelegere soților, căsătorie binecuvântată tinerilor, iubire de fii părinților, copiilor ascultare față de părinți.
Sfântă Muceniță mult pătimitoare, cere de la Hristos- Domnul, pentru noi îndurare și tuturor păcătoșilor îndreptare; înțelepciune ierarhilor, râvnă duhovnicească preoților, împodobire cu virtuți călugărilor, sănătate, iertare de păcate și mântuire, tuturor credincioșilor; fii mijlocitoare înaintea Dreptului Judecător, pentru noi smeriții robii tăi, împreună cu Sfânta de Dumnezeu Născătoare și pururea Fecioara Maria și cu toți sfinții cei bineplăcuți lui Dumnezeu, preamărind pentru toate binefacerile revărsate asupra noastră: pe Tatăl, pe Fiul și pe Sfântul Duh, Dumnezeu, zicând: Slavă Ție, Dumnezeule cel prea mărit întru Sfinții Tăi, în vecii vecilor! Amin.