Luna iulie este a șaptea lună a anului 2025, cunoscută în popor sub denumirea de Cuptor. Această lună este formată din 31 de zile calendaristice, dintre care două sunt sărbători trecute în cu cruce roșie, trecute ca atare în calendarul creștin ortodox. Iată când este pomenit Sfântul Mucenic Pantelimon, ocrotitorul persoanelor bolnave, dar și al medicilor.
Când este sărbătorit ocrotitorul persoanelor bolnave, Sfântul Pantelimon
În calendarul creștin ortodox al lunii iulie 2025 sunt trecute două sărbători cu cruce roșie. Prima sărbătoare importantă din calendarul ortodox al lunii iulie este celebrată în a doua jumătate a lunii, mai exact pe 20 iulie 2025, atunci când este prăznuit Sfântul Ilie. A doua sărbătoare cu cruce roșie din a șaptea lună a anului este celebrată la șapte zile după Sfântul Ilie, mai exact la data de 27 iulie 2025.
La data de 27 iulie 2025 este pomenit Sfântul Pantelimon, cunoscut drept ocrotitorul persoanelor bolnave, dar și al medicilor. Credincioșii respectă o serie de tradiții și superstiții în ziua în care este celebrat Sfântul Pantelimon, astfel încât să atragă în viața lor sănătate, belșug, putere, avuții și liniște. Se spune să pe parcursul zilei de 27 iulie 2025 este bine să consumăm porumb și dovlecei, astfel încât să fim mai viguroși în timpul iernii.
Este complet interzis să lucrăm în ziua în care este celebrat Sfântul Pantelimon, în caz contrar există riscul de a ne îmbolnăvi de ciumă. Mai mult de atât, persoanele care lucrează vor avea parte de mari pierderi în familie, dar și de mult ghinion, potrivit adevarul.ro.
Calendar ortodox iulie 2025
Deși în calendarul creștin ortodox sunt trecute doar două sărbători cu cruce roșie în luna iulie, mai există și 13 sărbători trecute cu o cruce neagră.
Prima sărbătoare trecută cu o cruce neagră în calendarul ortodox al lunii iulie 2025 este pomenită în prima zi a lunii, atunci când este celebrat Sfântul Leontie de la Rădăuți.Citește și: Ce sa puneti in geanta de maternitate? Elemente esentiale pentru momentul nasterii
Citește și: Prim-ministrul Ilie Bolojan și-a intrat în drepturi! Ce schimbări pot avea loc în cazul pensiilor speciale?
La data de 2 iulie 2025, creștinii de pretutindeni îl pomenesc pe Sfântul Voievod Ștefan cel Mare, zi în care se ține post. Sfântul Atanasie de la Aton este trecut cu o cruce neagră în calendarul ortodox al lunii iulie, fiind pomenit la data de 5 iulie. Și data de 6 iulie 2025 este trecută cu o cruce neagră în calendarul creștin ortodox, fiind prăznuit Sfântul Sisoe cel Mare.
Luni, 7 iulie 2025, creștinii celebrează a cincea sărbătoare cu cruce neagră, mai exact o pomenesc pe Sfânta Muceniță Chiriachi. Ziua de marți, 8 iulie 2025 este trecută în calendarul ortodox cu o cruce neagră, fiind celebrați Sfinții Epictet si Astion. Sfântul Pangratie este trecut alături de o cruce neagră în calendarul creștin ortodox, fiind pomenit la data de 9 iulie 2025.
Citește și: Ce nu e bine să faci pe 27 iulie, de ziua Sf Pantelimon 2023? E semn de mare ghinion
Sâmbătă, 12 iulie 2025, are loc Cinstirea icoanei Maicii Domnului Prodromița, sărbătoare trecută alături de o cruce neagră în calendarul ortodox, urmând ca și ziua de 13 iulie să aibă o cruce neagră în calendarul creștin ortodox, marcând celebrarea Soborului Sfântului Arhanghel Gavriil. Sfântul Emilian de la Durostor este pomenit la data de 18 iulie 2025, sărbătoare trecută în calendarul ortodox alături de o cruce neagră.
Și data de 21 iulie 2025 este trecută în calendarul ortodox cu o cruce neagră, fiind pomeniți Sfinții Cuvioși Rafael și Partenie de la Agapia, urmând ca la data de 22 iulie 2025 să fie celebrat Sfânta Maria Magdalena, trecută tot cu o cruce neagră în calendarul ortodox. Ultima sărbătoare trecută cu o cruce neagră în calendarul creștin ortodox al lunii iulie este pomenită la data de 26 iulie, atunci când este prăznuit Sfântul Cuvios Ioanichie Schimonahul, potrivit crestinortodox.ro.