Află ce sărbătoare este în calendarul ortodox pe 24 noiembrie 2025! Data la care Biserica Ortodoxă îl pomenește pe Sfântul Sfințit Mucenic Clement.
Rugăciunea puternică pe care este bine să o rostești pe 24 noiembrie!
Calendar ortodox 24 noiembrie 2025
Sărbătoare 24 noiembrie. Sfântul Sfințit Mucenic Clement este sărbătorit în fiecare an pe data de 24 noiembrie în calendarul ortodox.
Sfântul Sfințit Mucenic Clement s-a născut la Roma și a trăit în perioada în care Sfinții Apostoli Petru și Pavel propovăduiau Evanghelia. Sfântul cinstit în această zi a făcut parte dintr-o familie păgân, fiind fiul lui Faust și al Matildei. Părinții acestuia mai aveau doi fii gemeni, Faust și Faustinian.
Sfântul Sfințit Mucenic Clement a fost unul dintre ucenicii Sfinților Apostoli Petru și Pavel, atunci când cei doi se aflau pentru ultima oară în Roma.
La vârsta de 24 de ani, Sfântul Sfințit Mucenic Clement decide să plece în căutarea familiei sale. Pe parcursul călătoriei sale, Sfântul Sfințit Mucenic Clement îl întâlnește pe Sfântul Barnaba și pe frații săi pierduți. Între timp, frații acestuia au devenit ucenici ai Sfântului Petru. Dumnezeu i-a pus-o în cale și pe mama lor, după care toți membrii familiei l-au găsit și pe tatăl lor.
După ce întreaga familie s-a reunit, toți s-au întors la Roma, acolo unde îl slujeau Adevăratului Dumnezeu.
Sărbătoare 24 noiembrie
Canon de rugăciune către Sfântul Sfințit Mucenic Clement, sărbătorit pe 24 noiembrie în calendarul creștin
O, Sfinte Sfințite Mare Mucenice Clement, mult pătimitorule de chinuri amare, înfocatule mărturisitor al preaslăvitului nume al Mântuitorului nostru Iisus Hristos, cel ce cu neînfricoșată inimă și cu minte mult iubitoare de Hristos cu mare dorire ai alergat pe drumul desăvârșirii, prin suferirea groaznicelor și nemaiauzitelor chinuri, primit-ai numele Clement, care mlădiță de vie se tâlcuiește.
Căci precum via se taie și se purifică la vreme și mai multe roade aduce, așa și mult chinuitul tău trup, de mulți tirani tăindu-se și strujindu-se, plin de duhovnicești struguri se arăta. Prin îndelunga răbdare a nesuferitelor chinuri pe mulți din întunericul necredinței la Adevăratul Dumnezeu i-ai adus și, fii ai luminii făcându-i, în buchetul viei lui Hristos i-ai arătat și cu roadele vredniciei în credință pe Stăpânul viei L-ai bucurat.
Acestea și noi, păcătoșii, înțelegându-le, cu multă umilință și dragoste cădem către tine, Mare Mucenice și mult pătimitorule, rugându-te să ne fii ajutător către Înduratul Dumnezeu și Mântuitorul nostru Iisus Hristos, ca și via sufletelor noastre cea sălbatică și neroditoare să o curețe și să o desăvârșească cu Sfântul Său har, spre a aduce însutit roadele dreptății și ale sfințeniei întru slava Domnului, Dumnezeului și Mântuitorului nostru Iisus Hristos, Căruia împreună cu Tatăl și cu Sfântul Duh I se cuvine slava, cinstea și închinăciunea în vecii vecilor.
Amin.