Teodora Bănică urmează să treacă printr-o intervenție! Filmarea cu care fosta concurentă de la „Casa iubirii” și-a îngrijorat fanii

Autor: Diana Ghita
Actualizat: 30 oct 2025, 17:37

Teodora Bănică, fostă concurentă în sezonul 3 al emisiunii „Casa iubirii”, și-a anunțat fanii din mediul online că urmează să treacă printr-o intervenție.

Într-un story publicat miercuri, 29 octombrie, pe Instagram, Teodora Bănică le-a dezvăluit urmăritorilor ei faptul că urmează să fie supusă unei intervenții, în Turcia.

Prin ce intervenție urmează să treacă Teodora Bănică

Chiar dacă fosta concurentă de la „Casa iubirii” a anunțat că urmează să ajungă pe mâinile medicilor, aceasta nu a explicat, concret, motivul, lăsând pe toată lumea în suspans.

Teodora a explicat că, momentan, nu are cum să spună cu ce motiv pleacă la clinica din Istanbul, însă le-a promis fanilor săi că urmează să revină cu mai multe detalii despre intervenția la care urmează să fie supusă.

„Bună, dragii mei! Stați aproape, deoarece, în câteva zile, mă voi întoarce în Turcia, mai exact în Istanbul. Voi face o intervenție.

Momentan nu vreau să vă spun despre ce este vorba, pentru că vă voi atașa, atunci, mai multe video-uri și veți vedea exact despre ce intervenție vorbesc”,
a spus frumoasa brunetă.

Citește și: Teodora Bănica a făcut anunțul despre mama ei, în urmă cu puțin timp: „Îngerii au zâmbit mai larg”

Citește și: Energiile negative i-au urmat pe Armin Nicoară și Claudia Puican în cea mai importantă zi a vieții lor? În ce pericol a fost artistul, chiar înainte de a ajunge la propria nuntă?

Citește si: Percheziții în lanț după moartea Ștefaniei Szabo! Anchetatorii au ridicat mașina doctoriței, dar și mai multe obiecte găsite în camera de gardă. Solicitarea importantă făcută de familia sa

Citește și: Teodora Bănică a anunțat nunta! Fosta concurentă de la „Casa iubirii” a făcut primele declarații despre eveniment: „Vă promit nuntă mare”

De ce a ales Teodora Bănică să se opereze în Turcia

Teodora Bănică a mai apelat, în trecut, la serviciile respectivei clinici, pentru mama ei, Simona Bănică. În urmă cu câteva luni, aceasta a trecut printr-o operație finalizată cu succes, tocmai de aceea, fiica ei are încredere în echipa respectivei unități medicale din Turcia.

Ba mai mult, fosta concurentă de la „Casa iubirii” s-a împrietenit cu personalul medical și a fost încântată atât de modul în care aceștia au tratat-o pe mama ei, cât și de condițiile foarte bune din spitalul respectiv. Toate aceste aspecte au făcut-o să reapeleze la serviciile lor, fără să mai stea pe gânduri.

„Am foarte mare încredere în ei, deoarece știți bine că, acum câteva luni, am fost alături de mama, pentru că a avut ea o altă intervenție.

Și știu exact cum este și personalul, cum se prezintă și spitalul când vine vorba de igienă și ospitalitate și așa mai departe. Așa că sunt foarte nerăbdătoare, abia aștept să văd rezultatul. Abia aștept să-i revăd pe cei de acolo, pentru că mi-am făcut foarte mulți prieteni. Așa că stați aproape, pentru că vă voi ține la curent cu toate detaliile. Vă pup!”, a mai spus Teodora Bănică în clipul postat recent la Instastory.