În prima zi a anului școlar, mii de cadre didactice din România au participat la protestul desfășurat în Capitală, motiv pentru care nu i-au primit pe elevi în clase. Astfel, a doua zi de școală a devenit prima pentru anumiți elevi, care acum se întâlnesc pentru prima oară cu profesorii lor. Tensiunile nu s-au ameliorat în urma negocierilor dintre sindicaliști și Nicușor Dan, motiv pentru care cadrele didactice amenință cu o grevă generală.
Profesorii amenință că vor porni o grevă generală
Peste 20.000 de profesori din România au luat parte la protestul desfășurat în prima zi de școală, luni, 8 septembrie 2025, la București. Cadrele didactice au ales să nu participe la festivitățile de deschidere a anului școlar, astfel încât să poată ieși în stradă pentru drepturile lor, dar și pentru interesele copiilor.
În urma protestului, sindicaliștii au purtat o serie de discuții cu președintele Nicușor Dan, negociind astfel măsurile adoptate prin Legea 141/2025. Sindicaliștii au mers în fața președintelui Nicușor Dan cu două cereri, prima fiind legată de demisia ministrului Daniel David, iar a doua legată de abrogarea măsurilor adoptate prin Legea 141/2025.
Citește și: Noul an școlar, deschis cu proteste! Ce se va întâmpla mâine, 9 septembrie, în școlile din întreaga țară
Două ore au durat negocierile între sindicaliști și președinte, însă până la final nu au ajuns la un consens, motiv pentru care Marius Nistor, președintele Federației Sindicatelor din Educație „Spiru Haret” a amenințat că vor porni o grevă generală.
„Președintele a luat act de solicitările noastre, prima solicitare fiind legată de demisia ministrului Daniel David, iar a doua fiind legată de abrogarea măsurilor care au fost asumate pe Legea 141. Referitor la primul punct, președintele Nicușor Dan nu s-a pronunțat în momentul de față, iar referitor la cel de-al doilea punct, cel legat de abrogarea măsurilor care au fost asumate pe Legea 141, domnia sa a propus o altă întâlnire cam peste cel mult 2 luni, ocazie cu care se va putea veni cu niște cifre exacte vizavi de impactul măsurilor asumate de guvernarea Bolojan. În funcție de acest impact, urmează să se analizeze și să se ia niște decizii. Vom continua acțiunile de protest până la atingerea celor două obiective, iar greva generală nu este exclusă.”, a explicat Marius Nistor, președintele Federației Sindicatelor din Educație „Spiru Haret”, potrivit stirileprotv.ro.
Continuă protestele în a doua zi de școală
În timp ce membrii sindicatelor din educație amenință cu greva generală, cadrele didactice au decis să boicoteze orele de curs. Mai exact, profesorii se vor prezenta la ore, însă nu vor preda lecția, ci vor scrie pe tablă titlul lecției și vor supraveghea elevii. Chiar dacă profesorii boicotează orele, aceștia vor face prezența în clasă, astfel încât să treacă în catalog absențele elevilor care nu sunt prezenți la ore, potrivit digi24.ro.
Circa 20.000 de cadre didactice au decis să nu participe la festivitățile de deschidere a anului școlar 2025-2026, însă nu este cunoscut numărul exact de profesori care boicotează orele de curs. Momentan, autoritățile în educație nu au oferit un răspuns clar în privința sancțiunilor asupra refuzului de a preda lecțiile.
În mod normal, profesorii care nu își îndeplinesc atribuțiile pot fi penalizați. Aceștia pot primi avertisment verbal, însă se poate acționa și mai dur, prin desfacerea contractului de muncă.