Dan Negru consideră că protestul cadrelor didactice nu trebuie privit ca o revendicare salarială, ci ca o luptă pentru respect și demnitate.
Citește și: Dan Negru a făcut tristul anunț: „A murit”
Vedeta Kanal D a postat un mesaj dur în prima zi de școală
Potrivit prezentatorului TV, dascălii din România ajung să fie umiliți în școli nu doar de elevii-problemă, ci și de părinți, care, după cum spune el, își clădesc autoritatea pe idei superficiale de leadership și dezvoltare personală.
Dan Negru a atras atenția că, dacă în trecut copiii refuzau să meargă la școală, astăzi sunt chiar profesorii cei care nu mai vor să profeseze, tocmai pentru că această meserie și-a pierdut prestanța și a devenit una marcată de lipsă de respect și discreditare publică.
Vedeta Kanal D a făcut o paralelă între imaginea profesorului în cultura românească și cea din alte țări. Dacă filmul ”Filantropica” a arătat destinul unui cadru didactic umilit care ajunge să supraviețuiască prin asocierea cu mafia cerșetorilor, în cinematografia internațională profesorii sunt adesea prezentați ca modele de inteligență și inspirație, așa cum se întâmplă cu producții precum ”Mona Lisa Smile” sau ”La Casa de Papel”.
Dan Negru este de părere că greva ar trebui să se concentreze pe recuperarea demnității pierdute, nu pe simple revendicări financiare.
Mesajul postat de Dan Negru în mediul online
„Greva profesorilor nu trebuie să fie despre bani, ci despre demnitate. Dascălii sunt umiliți în școli de derbedei, de părinți formați la conferințele de lidership, de aroganța banilor și de legile absurde ale statului. Ani de zile exmatricularea elevilor-problemă a fost imposibilă pentru că în “politically correct” nătărăul și huliganul trebuiau să fie egalii celui blând și corect, iar dascălul nu avea voie să tulbure falsa egalitate. Cândva copiii nu voiau la școală; astăzi nu mai vor nici profesorii. Pentru că nimeni nu vrea să practice o meserie fără prestanță, în care ești batjocorit de stat și discreditat de părinți crescuți în cultul “dezvoltării personale”. Cel mai cunoscut film românesc cu care ne-am mândrit după Revoluție, “Filantropica”, spune povestea unui profesor modest, umilit în școală, care ajunge să se asocieze cu mafia cerșetorilor. În alte țări, filmele arată profesori-model: de la “Mona Lisa Smile” cu Julia Roberts, până la “La Casa de Papel”, unde cel mai inteligent personaj e “Profesorul”. La noi, profesorul e cerșetor. Mi-a explicat cândva ministru’ educației lipsa de încredere a românilor. Noi am cultivat-o! Despre încredere și demnitate ar trebui să fie greva, nu despre bani. Demnitatea s-a pierdut, nu fluturașul de salariu. Iar conferințele de parenting și dezvoltare personală ar trebui să le amintească părinților că prima menire a școlii este OMENIA! Școala nu trebuie să facă oameni mari, ci oameni buni.”, a scris Dan Negru, pe Instagram.
View this post on Instagram