Procurorul-șef al DIICOT, Felix Bănilă, a demisionat! Ce a spus despre cazul Caracal

Procurorul-șef al DIICOT, Felix Bănilă, și-a anunțat demisia din funcție, după ce președintele României, Klaus Iohannis, i-a solicitat să se retragă de la șefia DIICOT.

Felix Bănilă a precizat că nu are nimic să își reproșeze legat de ancheta penală în cazul Caracal.

”Urmare a solicitării Președintelui României, prin declarație de presă, în seara zilei de 30.09.2019 și a comunicatului procurorului șef D.I.I.C.O.T. din data de 01.10.2019, procurorul șef D.I.I.C.O.T. aduce la cunoștință publică următoarele:

Deși am convingerea că nu am eșuat în îndeplinirea atribuțiilor conferite de lege în calitate de procuror șef al D.I.I.C.O.T., iar speța ”Caracal” nu depășește nivelul priceperii mele și al aptitudinii soluționării ei de către ai mei colegi;

În urma discuțiilor purtate cu Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, cu Ministrul Justiției și cu membrii Secției de procurori din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii, dar și în baza propriului raționament;

Am înțeles să îmi depun demisia de onoare din funcția de procuror șef al Direcției de Investigarea Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, sens în care am înaintat-o Ministrului Justiției, respectând parcursul legal al actului numirii în această funcție, pentru a aprecia cu privire la oportunitatea transmiterii ei neîntârziate Președintelui României, spre a fi acceptată și a se luat act de aceasta, în vederea emiterii decretului de eliberare din această funcție, dată până la care voi continua să asigur conducerea D.I.I.C.O.T.

Aceasta nu vine pe fondul faptului că nu mi-aș fi făcut datoria și că nu mi-aș fi pus toată priceperea, profesionalismul și buna-credință în exercitarea funcției, pe care cu onoare încă o ocup;

Dar consider că la acest moment, demisia mea este absolut necesară pentru a oferi colegilor mei posibilitatea de a-și continua activitatea într-un climat lipsit de presiune.

Așa cum am mai spus-o, activitatea D.I.I.C.O.T. nu se rezumă doar la cazul ”Caracal” și dacă acesta este prețul pe care trebuie să îl plătesc pentru continuarea în bune condiții a activității – deși unul injust, consider – accept să mă retrag din funcție, lăsând Direcției de Investigarea Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism stabilitatea celor 6 funcții de conducere din cadrul secțiilor structurii centrale și a celor alte 6, din cadrul serviciilor aferente acestora, precum și un corp profesional bine pregătit, onest și de bună-credință, cu adevărat independent ca procurori, apt a atinge toate obiectivele legale și strategice ale direcției, în ciuda oricăror alte argumente sau / și speculații contrare.

Vă asigur că sunt pe deplin conștient de implicațiile acestui act și de responsabilitatea ce incumbă funcției de procuror șef al D.I.I.C.O.T., însă nu pot accepta ca direcția, a cărui parte integrantă sunt, să reprezinte ținta predilectă și lipsită de apărare a celor care au obligația de rezervă ori a unor persoane neavizate domeniului sau / și lipsite de cultura juridică necesară.

Deși nu am nimic a-mi reproșa, întrucât cazul de la Dâmbovița nu incumbă activităților și competenței D.I.I.C.O.T., iar de la momentul revenirii mele din concediu (29.07.2019), am direcționat ancheta într-o manieră corectă, justă și legală, în timp ce efectuarea, continuarea și finalizarea acesteia este responsabilitatea exclusivă a procurorilor de caz, a căror independență, nici eu și nici nimeni altcineva, nu trebuie și nu poate a o încălca.

Dacă aș rămâne în funcție, aș risca să antrenez direcția într-un conflict care, pe termen mediu și lung, nu ar putea avea efecte pozitive nici pentru mine și nici pentru D.I.I.C.O.T.

Mi-aș dori, însă, ca gestul meu să rămână unul izolat, lipsit de relevanța pe care mulți, nu numai din sistemul judiciar, o pot intui și să nu deschidă calea unor demisii / demiteri ori revocări arbitrare, cu grave și iremediabile consecințe asupra independenței justiției, în general și a procurorilor, în mod special”, a transmis Felix Bănilă într-un comunicat de presă.

Procurorul-șef al DIICOT, Felix Bănilă, a demisionat! Iohannis i-a cerut acest lucru

Demisia procurorului-șef al DIICOT, Felix Bănilă, vine după ce președintele României, Klaus Iohannis, i-a cerut acest lucru într-o declarație de presă la Palatul Cotroceni.

„În condiţiile în care oamenii au așteptarea legitimă de a fi apărați, este revoltator felul în care unele instituţii publice au reacţionat și în ceea ce privește crima de la Caracal dar şi cumplitul caz de la Dâmboviţa. Ce s-a întâmplat în ultimele zile e un exmplu de „așa nu”. Este extrem de grav că cei care conduc instituţii ale statului român girează astfel de comportamente prin care posibili infractori sunt trataţi cu mânuși iar victimele sunt tratate cu duritate și agresivitate. Această situație este generată în primul rând de eșecul guvernării incompetente din ultimii ani, o guvernare care a avut ca scop salvarea infractorilor.

Azi nu mă refer doar la Guvern, mă refer și la conducerea DIICOT, instituţie a cărei implicare în cazul Caracal ar fi trebuit sa aducă un plus de credibilitate. Doar că, sub conducerea domnului Bănilă, acest lucru nu s-a întâmplat, iar ancheta continuă să genereze semne de întrebare majore. Modul în care s-au desfăşurat lucrurile până acum nu face decât să ridice suspiciuni şi să accentueze lipsa de încredere a oamenilor în autorităţi, iar o asfel de abordare nu poate duce decât la rezultate proaste.

Așadar, ii cer domnului Felix Bănila să-şi înainteze imediat demisia din funcţia de procuror-șef al DIICOT”, a declarat Preşedintele României.

Procurorul-șef al DIICOT, Felix Bănilă, a demisionat! Ce spunea după ce Iohannis i-a cerut să se retragă

„Urmare a solicitării Președintelui României din seara zilei de 30.09.2019, procurorul șef DIICOT aduce la cunostinta publica următoarele:

Demisia este un act unilateral de voința, dar sunt împrejurări in care aceasta ar putea reprezenta expresia unui om laș și poate chiar lipsit de responsabilitate. Vă asigur că în cazul meu, nu se va întâmpla așa.

Fiind solicitată de Președintele în funcție al României, desigur că ea trebuie tratată cu maximă seriozitate, ceea ce voi și face, în mod neîntârziat. Așa că, voi culege opiniile colegilor mei, ale șefului ierarhic și al celor implicați în actul numirii procurorului șef al DIICOT, după care voi aduce la cunoștință publică rezultatul deciziei luate.

Instituțiile sunt formate din oameni, însă demisia șefului DIICOT, mai ales în astfel de împrejurări, poate avea consecințe deosebite, până la instabilitate, iar eu nu pot concepe că așa ceva ar fi de dorit, intr-o țară membră a UE și a NATO, aflată la frontiera acestora.

Activitatea DIICOT nu se rezumă numai la cazul Caracal și de aceea, vreau să vă asigur despre faptul că demisia șefului DIICOT, dacă aceasta se va produce, va fi rezultatul unui amplu proces cognitiv și nu doar expresia unei simple porniri instinctuale, golită de importanța funcției, de care, de altfel, sunt pe deplin conștient”, transmitea Felix Bănilă.

Citeste si: Alexandru Cumpanasu, candidat la prezidentiale, acuzatii grave: "Va ganditi sa ma omorati, sa ma inchideti, sa dispar"

Citeste si: Anchetatorii se tem ca Gheorghe Dinca vrea sa se sinucida! Ce le-a cerut angajatilor de la penitenciar

Citeste si: Prima reactie a tatalui Luizei Melencu, dupa ce s-a descoperit ca nu este parintele ei biologic: ce anunt a facut barbatul

 


Clipul zilei pe KANALD.RO:
Recomandari
Te-ar mai putea interesa
Setari de confidentialitate