Presedintele Rusiei, Vladimir Putin, a anuntat ca a fost incheiat un acord pentru incetarea ostilitatilor in Ucraina

Avem un deznodamant la Summitul de la Minsk, asteptat cu nerabdare de toata Europa! Acordul va intra in vigoare incepand cu 15 februarie!

Anuntul a fost confirmat de Francois Hollande, care precizeaza, insa, ca nu s-a ajuns la o intelegere asupra tuturor problemelor. Summitul istoric la care au participat Angela Merkel, Francois Hollande, Vladimir Putin si Petro Poroshenko a durat aproximativ 14 ore si a fost unul extrem de tensionat! In aceasta dimineata, presa scria ca tratativele de la Minsk au luat sfarsit si ca s-au incheiat cu un Acord de Pace intre Rusia si Ucraina. Numai ca liderii rebelilor din cele doua regiuni ucrainene, Donetk si Lugansk, ar fi refuzat sa semneze proiectul acordului de pace. Asa se face ca liderii ar fi intrat din nou la tratative. Noaptea de 11 spre 12 Februarie 2015, decisiva pentru viitorul Europei! Toata lumea asteapta nerabdatoare un acord intre cei 4 lideri care poate pune capat conflictelor violente din estul Ucrainei. Practic, soarta Europei sta in mainile celor 4 invitati.

Primii care au ajuns in Capitala Belarusului au fost Cancelarul Germaniei, Angela Merkel si Presedintele Frantei, Francois Hollande! Cei 2 lideri au fost asteptati cu o paine special impletita, tinuta de o frumoasa tanara costumata traditional. Imediat dupa, Merkel si Hollande urca in aceeasi masina si pornesc spre Palatul Independentei, unde urma sa se transeze soarta razboiului.

Acolo sunt intampinati de Presedintele Belarusului, Alexander Lukashenko. Acesta ii daruieste un buchet de trandafiri Angelei Markel si-l saluta prietenos pe Francois Hollande. Dupa un schimb de replici si mai multe poze facute de jurnalistii prezenti in sala, cei doi sunt invitati intr-o alta sala, in asteptarea celorlalti doi participanti la summit.

##VIDEO132397##

Poroshenko este intampinat la fel de prietenos, de aceeasi tanara care tine in mana o paine rotunda. Presedintele Ucrainei nu zaboveste mult la aeroport si se-ndreapta spre Palatul Independentei. Il asteapta Presedintele Belarusului si aceeasi armata de jurnalisti. Dupa salutul cu Presedintele tarii-gazda, este invitat in sala in care erau, deja, Merkel si Hollande.

Surse din delegatia franceza sustin ca Merkel, Hollande si Poroshenko au stabilit sa aiba o discutie in 3, inainte de sosirea Presedintelui Vladimir Putin. De indata ce coboara din avion, Putin se grabeste sa ajunga la marea intalnire, unde cei 3 lideri il asteptau.

Paseste alert, zambeste discret si, din cand in cand, isi coboara privirea pe covorul rosu. Presedintele Lukashenko il intampina la fel ca pe ceilalti 3 lideri. Asa incepea noaptea alba de la Minsk care avea sa decida ce va urma: razboi sau pace?

Summitul s-a tinut cu usile inchise. Francois Hollande si Angela Merkel in rolurile de mediatori, iar Poroshenko si Putin, in rolurile de actori direct implicati in conflictul care macina inca de anul trecut Ucraina. Rusia este acuzata de Occident ca sustine cu armament si oameni insurgentii prorusi, ceea ce Moscova dezminte. Prea putine informatii au iesit din sala unde s-au tinut negocierile!

Porosenko si Putin abia s-au privit in momentul in care dau mana. Iata-i pe cei doi lideri cum dau mana sec, apoi se retrag, repede, la locurile lor. Imediat dupa, Putin isi sterge palmele una de alta. Cei doi sunt incadrati de cei doi soli de pace, Merkel si Hollande. Presa straina mai scrie ca in timpul negocierilor, Putin ar fi fost surprins rupand un pix in doua.

Agentia rusa de stat anunta in timpul summitului ca Petro Poroshenko si Vladimir Putin au facut un „progres urias” in negocierile cu privire la criza din Ucraina. Jurnalistii rusi mai spuneau ca cei doi lideri au ajuns la un acord asupra a 80 % din documentul final. Dar, informatiile nu au venit pe cale oficiala, ci pe surse.

De cealalta parte, cu doar cateva ore inainte de incheierea summitului, Consilierul prezidential ucrainean a scris pe o retea de socializare ca Poroshenko si Putin au dus un adevarat razboi al nervilor. In linii mari, Ucraina, sustinuta de Occident, vrea refacerea integritatii teritoriale, inclusiv preluarea controlului asupra frontierei cu Rusia, dar, separatistii vor sa pastreze teritoriul din estul Ucrainei. N-au lipsit momente amuzante care au mai destins atmosfera incarcata.

Presedintele Alexander Lukushenko a fost cel care a cutezat sa-i faca o farsa Presedintelui Putin. In timp ce participipantii la summit se asezau la masa rotunda, Lukushenko vorbea cu Angela Merkel si isi tinea mana dreapta pe scaunul pe care urma sa se aseze Putin. Numai ca, priviti ce se intampla! Vladimir Putin incearca sa se aseze, dar, nu prea reuseste. Scaunul fuge ca prin minune de sub el! Putin insista, si insista, si insista, dar, nimic! Pana la urma, isi da seama ca ceva se petrece si isi intoarce privirea spre scaun. Lukashenko discuta serios cu Merkel. Nu zambeste si sta calm pe cu mana pe scaunul lui Putin, cat sa nu se dea de gol. Apoi, Putin incearca sa se aseze, dar, scaunul incepe, iar, sa fuga.

Si pe holurile Palatului Independentei au fost momente tensionate. In asteptarea rezultatului, negocierilor dintre cei 4 lideri, jurnalistii au avut propriile lor neintelegeri. Priviti cum reactioneaza acest jurnalist rus, enervat de un coleg ucrainean. Scena a fost filmata de o jurnalista prezenta la eveniment. Dupa ce latra precum un caine inversunat, tanarul este linistit de catre cei din jurul sau.

 

 


Clipul zilei pe KANALD.RO:
Recomandari
Te-ar mai putea interesa
` `
`
Setari de confidentialitate