Apropiații, membrii familiei și prietenii pe care și i-a făcut în cadrul „Exatlon” sunt îngenunchiați de durere după aflarea veștii că Roxana Moise s-a stins din viață. Fosta handbalistă de la Oltchim Râmnicu Vâlcea a trecut la cele veșnice la vârsta de 39 de ani, în urma unei bătălii îndelungate cu o boală nemiloasă. Antrenoarea Roxanei Moise a mărturisit că a discutat cu sportiva în urmă cu câteva luni.
Ultimele cuvinte pe care Roxana Moise i le-a spus antrenoarei sale, înainte de a se stinge din viață
Toți oamenii care au cunoscut-o pe Roxana Moise, începând de la cunoștințele pe care și le-a făcut în cadrul emisiunii „Exatlon”, până la antrenoarele care au ajutat-o pe sportivă să exceleze în handbal, împărtășesc o părere comună despre Roxana, mai exact că era extrem de bună la suflet.
Nicoleta Lazăr, antrenoarea Roxanei Moise, a dezvăluit că o privea pe sportivă ca pe propria ei fiică, fiind de aceeași vârstă cu băiatul său. Pe parcursul anilor, cele două au dezvoltat o conexiune frumoasă, care s-a păstrat și după ce Roxana Moise s-a retras din handbal.
Nicoleta Lazăr a povestit că în urmă cu trei luni a vorbit pentru ultima dată cu Roxana Moise.„Am vorbit cu ea acum vreo trei luni, când a organizat ea o întâlnire la restaurant cu prima mea generație de copii pe care i-am antrenat. Roxana a fost prima mea generație. Când am ajuns seara acolo, ne-a dat mesaj că ea nu mai putea să ajungă, că se simte foarte rău.
Citește și: Breaking News Roxana Moise de la „Exatlon România” s-a stins din viață
Citește si: Doliu în România! A murit Roxana Moise de la Exatlon
Nicoleta Lazăr a adăugat că a primit vestea cea tristă printr-un apel telefonic, făcut chiar de cea mai bună prietenă a Roxanei Moise, care dormea în pat cu ea în fiecare seară. „Prietena ei cea mai bună a stat lângă ea efectiv. A stat lângă ea non-stop. Ea mi-a dat dimineața la șapte jumătate mesaj și zice, doamna, am pierdut-o pe Roxana. Dormea în fiecare seară cu ea în pat”, a adăugat antrenoarea.
În acea perioadă, Roxana Moise se confrunta cu o tumoră la nivelul creierului, însă niciodată nu și-a pierdut speranța că va urma o perioadă mai bună a vieții sale. Steluța Luca, o altă antrenoare cu care Roxana Moise a avut o relație deosebită, își amintește șocul pe care l-a avut în momentul în care sportiva a anunțat-o că suferă de o boală nemiloasă.
Roxana Moise primise diagnosticul într-o vară, după ce și-a dat definitivatul. Visul sportivei era să obțină diploma pentru antrenorat, însă problemele de sănătate au început să o afecteze din ce în ce mai mult. În urma unor dureri insuportabile de cap, Roxana Moise a făcut un tomograf, moment în care a aflat că are o tumoră la creier.
„Pentru mine șocul a fost atunci când am aflat că are probleme de sănătate. Ne intersectam adesea la un anumit restaurant din Vâlcea. Ea a descoperit boala undeva vara, după ce și-a dat definitivatul. Voia să obțină diploma pentru antrenorat. La scurt timp a resimțit dureri mari de cap. În momentul în care și-a făcut un tomograf a descoperit că are o tumoră la creier. Era o tipă foarte ok, nu o vedeai niciodată tristă. Roxana era mereu cu un vibe pozitiv”, a spus Steluța Luca, potrivit aceleiași surse.
Fostele colege ale Roxanei Moise vor strânge bani pentru familia sportivei
Antrenoarea Roxanei Moise a menționat că plănuiește să se vadă cu fetele din generația ei, astfel încât să organizeze ceva în amintirea sportivei. Nicoleta Lazăr, împreună cu celelalte sportive, vor strânge bani pentru familie, chiar dacă situația lor financiară este una bună.
„Posibil să mai aibă nevoie, vă dați seama. Știu că numai la tratament, pe o injecție dădea 10.000 de lei. Acum vreo trei săptămâni a avut un episod mai greu. Prietena ei îmi dădea mesaje în fiecare dimineață și îmi spunea cum este. Că este bine, că a mâncat, că a făcut mișcare. Chiar și acum trei zile era situația bună”, a mărturisit Nicoleta Lazăr.