Presedintele Iohannis si Donald Trump se vor intalni astazi, la Casa Alba. Ce vor discuta cei doi sefi de stat

Preşedintele Klaus Iohannis va fi primit, marţi, la ora 21.00, ora României, de preşedintele SUA Donald Trump, la Casa Albă.

Klaus Iohannis va fi întâmpinat de omologul său american şi va semna în cartea de onoare a Casei Albe. Cei doi preşedinţi vor avea apoi convorbiri tete-a-tete în Biroul Oval.

Vor urma convorbiri oficiale ale celor două delegaţii.

Cu prilejul întrevederii, Preşedintele Klaus Iohannis şi Preşedintele Donald J. Trump vor discuta despre întărirea şi dezvoltarea în continuare a Parteneriatului Strategic puternic şi dinamic dintre România şi Statele Unite ale Americii, în toate dimensiunile sale, inclusiv în plan securitar şi economic”, a anunţat Administraţia prezidenţială.

iohannis

Potrivit comunicatului Administraţiei prezidenţiale, „preşedintele României va evidenţia, şi cu această ocazie, faptul că ţara noastră va continua să fie un partener strategic solid şi un aliat responsabil şi de încredere al Statelor Unite ale Americii, una dintre priorităţile politicii externe a României fiind consolidarea relaţiei transatlantice şi a securităţii spaţiului euroatlantic”.

Preşedintele Klaus Iohannis a mai făcut o vizită la Washington în iunie 2017, fiind primul lider est-european primit la Casa Albă de preşedintele Donald Trump.

Citeste si: Se dau vouchere de 9.000 lei! Poate aplica oricine! Ce trebuie sa faci

Citeste si: O tanara a cazut in mrejele unui fost coleg de liceu si a facut cu el amor nebun o noapte intreaga. Cand s-a trezit, a descoperit adevarul dureros: ce ii facuse de fapt barbatul

Citeste si: Dăncilă este în mare pericol. CUTREMUR in coalitie: "Aceasta guvernare nu e perfectă, dar este o guvernare eficientă"

 


Clipul zilei pe KANALD.RO:
Recomandari
Te-ar mai putea interesa
Setari de confidentialitate