Odeh, prima reacție după ce a fost descalificat! Ce mesaj emoționant a transmis tânărul la scurt timp după ce a părăsit Casa iubirii! „Am plecat cu o persoană de care m-am atașat nespus de mult” Iată cine l-a consolat!

Autor: Daniela Iliuta
Actualizat: 05 iul 2022, 12:38

Odeh, unul dintre cei mai îndrăgiți concurenți din Casa iubirii a fost descalificat după ce a încălcat regulamentul emisiunii. Iată ce a transmis după eliminare!

Odeh Eduard a făcut furori cu alură lui exotică încă de când a pășit în Casa iubirii. Deși are doar 22 de ani ai săi, Odeh a dat mereu dovadă de maturitate și de mult respect pentru colegii săi din cadrul show-ului. Tânărul Odeh a intrat în emisiune foarte hotărât să își întâlnească jumătatea și a vrut să le cunoască mai întâi pe fete și abia apoi să se decidă alături de cine ar fi potrivit să formeze un cuplu.

În cele din urmă, Odeh a realizat că o place pe Grațiela, pe care și-a dorit să o cunoască mai bine. Treptat, Grațiela a început să îl placă și ea din ce în ce mai mult și au decis să formeze un cuplu în cadrul emisiunii Casa iubirii. În cea mai recentă Gala, Grațiela a fost eliminată în urmă nominalizarilor primite iar la scurt timp Odeh a fost descalificat.

Citeste si: Andreea Mantea, urmărită în trafic de mașina de poliție cu girofarul aprins: "Trageți pe dreapta!"

Odeh, prima reacție după ce a fost descalificat!

În cea mai recentă Gală a emisiunii Casa iubirii, Grațiela, Alexandra și Odeh au ajuns în pragul eliminării în urmă nominaizarilor primite din partea colegilor, însă în cele din urmă, cea care a părăsit emisiunea a fost Grațiela, spre marea tristețe a tânărul Odeh, care și-ar fi dorit să plece împreună.

Pentru că ar fi vrut să plece alături de partenerul ei, Grațiela a dezvăluit în cadrul Galei, în față tuturor, faptul că ea și Odeh au încălcat regulamentul emisiunii, întâlnindu-se în afară platourilor de filmare.

Citește și: VIDEO Carmen Harra, declarații despre ce ar putea să se întâmple în România în următoarea perioadă: “Cineva la care nici nu vă așteptați!”

Citește si: El este militarul în vârstă de 26 de ani găsit mort în pădurea Babadag. Fusese dat dispărut

Citeste si: Andreea Mantea, anunțul care a cutremurat Casa iubirii! Unul dintre băieți a fost descalificat! Iată ce anume a dus la eliminarea concurentului și ce reacții s-au stârnit!

La scurt timp după această dezvăluire făcută de Grațiela, înainte de a părăși Casa iubirii, Andreea Mantea a anunțat că Odeh a fost și el descalificat din cauza încălcării regulamentului emisiunii și astfel tânărul a fost și el eliminat.

După ce a părăsit emisiunea, Odeh a ținut să le împărtășească fanilor lui din mediul online faptul că va continuă ralatia cu Grațiela și în afară show-ului și a publicat pe contul lui de Instagram imagini în care apăreau împreună extrem de fericiți și împliniți. Însă totodată Odeh a transmis și un scurt mesaj de mulțumire tuturor celor care l-au susținut.

„Astăzi am părăsit Casa iubirii! Mulțumesc din tot sufletul tuturor celor care m-au susținut, pentru toate mesajele frumoase! Vreau să va spun că sunt fericit că am plecat de acolo cu ceva mult mai impotant

decât o emisiune tv! Am plecat cu o persoană de care m-am atașat nespus de mult și cu care voi construi un viitor! Va pup pe toți și sper în continuare să fiți aproape de noi!”, a scris Odeh pe contul lui de socializare.

Citeste si: Eliminare cu lacrimi în „Casa iubirii”! Grațiela părăsește emisiunea, Odeh și Alexandra rămân. Plecarea ei i-a frânt inima lui Odeh: „Oricum ne vedem diseară”

 


libertatea.ro Șoferii din București și Ilfov, discriminați de asigurători la polițele RCA, acuză service-urile din România. Tarifele sunt duble față de restul țării

În timp ce șoferii din București și Ilfov plătesc tarife RCA aproape duble față de cei din restul țării, patronii de service-uri acuză că asigurătorii și-au crescut masiv prețurile fără justificări reale, Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) nu a publicat date actuariale complete care să fundamenteze diferențele, iar plățile nu s-au îmbunătățit.

Casa Iubirii