NEWS ALERT! Mai multe școli și spitale din România au primit e-mailuri de amenințare: „Pregătiţi-vă pentru masacrul de luni”

Autor: Cristina Mocanu
Actualizat: 22 sep 2025, 13:37

E-mailuri de amenințare la școlile și spitalele din România

Sursa: shutterstock.com

Mai multe școli și unități medicale din București, Prahova și Mureș au primit e-mailuri amenințătoare. Poliția și SRI anchetează cazul, iar autoritățile au sporit măsurile de siguranță.

O serie de e-mailuri cu mesaje extrem de violente au ajuns, duminică și luni, pe adresele oficiale ale unor școli și spitale din București, dar și din județele Prahova și Mureș. Expeditorul anonim a transmis amenințări directe la adresa elevilor, profesorilor și personalului medical, folosind formulări alarmante. Poliția a fost sesizată imediat și, împreună cu Serviciul Român de Informații, a declanșat o anchetă de amploare. Deși verificările preliminare nu au confirmat existența unui pericol real, autoritățile tratează cazul cu maximă seriozitate.

UPDATE Mesajele au fost trimise de pe un IP din străinătate

Mailul de amenințare trimis luni pe adresele mai multor școli, grădinițe și spitale din București, Cluj, Mureș și Prahova ar proveni de pe un IP din străinătate, potrivit unor surse citate de Antena 3 CNN. În mesaj, o persoană care se semnează „Angela” amenința că va intra în instituții publice cu o armă și va deschide focul.

Acest incident a declanșat măsuri de securitate sporite, iar Poliția Capitalei a confirmat că face verificări împreună cu SRI.

Autoritățile tratează acest caz cu maximă seriozitate, pentru a preveni orice risc la adresa siguranței elevilor, cadrelor didactice și personalului medical.

E-mailuri de amenințare la școlile din România

Conform informațiilor oficiale, mesajele au fost transmise către mai multe instituții, având un conținut explicit.

Expeditorul susținea că  „Voi intra în şcoală cu două pistoale Beretta”.

De asemenea, cel care a trimis e-mailurile mai susține că „Luni dimineața, voi intra în școala voastră cu două Pistoale Beretta Px4 Storm să fac cât mai mult rău. Nu mă voi opri, voi omorî cât mai mulți copii, voi provoca un adevărat masacru, iar când va ajunge poliția, mă voi sinucide. Pregătiți-vă pentru masacrul de luni.

Toți meritați să suferiți, eu îndur durere în fiecare zi, îmi urăsc viața, așa că este timpul să vă simțiți și voi la fel. Abia aștept să vă omor”.

Citește și: Școala din România unde elevii învață doar 4 zile pe săptămână

Instituțiile vizate au luat imediat măsuri de precauție.

Citește și: VIDEO De ce a crescut Dan Helciug departe de mama lui? Decizia tatălui care i-a vrut binele la acea vreme: „Tata a preferat să facă acest gest șocant, care ne-a cauzat multe traume.”

Citește si: „O să mor. Nu...” Iubitul Ioanei Popescu a făcut publică ultima conversație ȘOCANTĂ pe care a avut-o cu bruneta! Jurnalista și-a prevestit moartea și dispăruse cu câteva zile înainte să se stingă: „Am sunat la poliție. I-au spart ușa și...”

Potrivit mediafax.ro, reprezentanții forțelor de ordine au fost sesizați ieri şi au declanșat verificări specifice pentru a stabili circumstanțele trimiterii acelor mesaje. Ancheta se desfăşoară în coordonare cu Serviciul Român de Informaţii.

 IPJ Mureș transmite că duminică a fost sesizat cu privire la faptul că mai multe instituții de învățământ din județ au primit, pe adresele oficiale de e-mail, un mesaj cu caracter de amenințare.

De asemenea, IPJ Prahova a anunțat că două unități medicale din județ au primit, pe e-mail, mesaje de amenințare.

Toate structurile de ordine publică acționează pentru asigurarea unui climat de siguranță

Poliția Capitalei a comunicat că toate structurile de ordine publică acționează constant pentru asigurarea unui climat de siguranță, mai ales în zona școlilor și spitalelor. În București, dar și în Prahova și Mureș, echipele de intervenție au verificat instituțiile menționate, fără să fie descoperite indicii care să confirme o amenințare iminentă.

În data de 21 septembrie, Poliția Capitalei a fost sesizată cu privire la faptul că mai multe instituții de învățământ din municipiul București și unele unități medicale au primit, pe adresele oficiale de e-mail, un mesaj cu caracter de amenințare.

Citește și: Schimbări la Evaluarea Națională în anul scolar 2025-2026! Cum vor fi afectați elevii din România

Totodată, Poliția Capitalei menționează că alături de celelalte structuri de ordine publică acționează în mod constant pentru asigurarea unui climat de siguranță, în special în zona instituțiilor de învățământ și unităților medicale.

Mesajele au venit de pe o adresă de e-mail al cărui expeditor s-ar numi Angela.

Directorii unităților de învățământ au fost îndemnați de inspectorul școlar al Sectorului 2 să sesizeze Poliția pentru orice caz în care sunt transmise amenințări la adresa elevilor, a unității școlare. Agenții de pază nu mai au voie să permită intrarea în incinta unității de învățământ a oricărei persoane străine.